one

[Lexie Stryder]

• Lexie ridică din sprâncene la auzul cuvintelor lui. Deci? Avea câte o scuză pentru fiecare, însă cu ea cum era? Lexie şi Kurt erau cei mai buni prieteni, nu îşi putea imagina cum s-ar fii simţit dacă el ar fii plecat pentru totdeauna şi ar fii lăsat-o acolo singură. Îl privi cu o răceală neobişnuită.
  'Vom vedea?' repetă ea brusc. 'Vom vedea... Ok, atunci, dă-i bătaie. Fă-o.'
  
  Lexie îi privi pentru câteva secunde. Nu îl mai recunoştea. Voia să lase totul baltă, să renunţe şi să fugă ca un laş? Ăsta era vechiul Kurt, era cel ce făcea rău fără să îi pese iar apoi fugea de consecinţe, cel care nu ştia ce înseamnă bunătatea şi blândeţea.
  'Dă-i drumul. Fugi ca un laş de soarta ta. Condamnă-te singur! Ştii, eu chiar credeam că e speranţă cu tine, că poţi fii iertat, dar se pare că m-am înşelat. '
  
  Ar fii vrut să plece, să îl lase acolo singur dar ştia că nu poate. Voia să lupte pentur viaţa lui, chiar dacă el renunţase. Nu putea să îl lase să plece.
  'Tu ştii că meriţi asta,' spuse ea, fără să îl privească. 'Trebuie să stai şi să suporţi, nu să fugi de durere. Pentru că oriunde ai fii, durerea tot acolo e. Aşa că singurul lucru pe care îl vei schimba va fii durerea pe care o vei provoca celorlalţi. Alege.'