one

[Lexie Stryder]

• Lexie pufni exasperată când îi auzi vorbele. De ce nu înţelegea? De ce nu vedea că are motive să trăiască? Şi că are şanse să aibă chiar o viaţă frumoasă? Lexie înţelegea faptul că îi muriseră cei doi copii şi că tocmai trecuse de un divorţ. Avea destulde motive să vrea să nu mai trăiască, însă el le privea doar pe acelea. În loc să se gândească la faptul că avea mult mai multe motive să trăiască.
  
  'Tu chiar nu înţelegi, nu-i aşa?' întrebă viperina, prinzându-i mânp într-a ei şi strângând-o brusc. 'Acel tip de care vorbeşti tu a găsit sprenţa în acea iubită, şi, atunci când a murit, a murit cu gândul că putea fii fericit. Dacă va fii să mori aşa, aşa vei muri. Însă cu sigurnaţă nu îţi vei curma viaţa singur acum. Acum eşti în întuneric. E mai bine să mori aşa, în mizerie, distrus şi abandonat decât cu speranţa în inimă?'
  
  Lexie oftă. Kurt era speriat. Era vulnerabil, deschis şi singuratic. Avea motive, însă nu erau suficient.
  'Ascultă, nu e bine ce faci acum. Nu e ok să te gândeşti la aşa ceva,' spuse viperina, de data aceasta mai încet şi mai rara, însă la fel de hotărâtă. 'Trebuie să dai vieţii încă o şansă, şi asta înainte să te refuze.'