curiosity killed the cat

[Ivy Thibault]

• Ivy privi fără expresie paharul de apă pe care i-l întinse. Trebuia să recunoască că gâtul îi era uscat ca iasca şi simţea că buzele îi iau foc pentru că nu-şi mai udase gura de ceva timp.
  Ezită câteva secunde, apoi luă paharul din mâna lui, cu bărbia sus şi cu grijă, ca nu cumva să li se atingă degetele. Dacă el şi-ar fi lipit, fie şi vag pielea de a ei, ştia cu siguranţă că ar fii fost sfârşitul întregii faţade. Contactul fizic era cel care o dărâma pe ea cu adevărat, pentru că la nivel psihic era antrenată şi destul de puternică cât să reziste.
  Luă trei înghiţituri mici de apă, apoi se forţă să se oprească. Buzele îi ardeau parcă mai tare, iar gâtul i se strângea dureros după încă o înghiţitură. Însă Ivy îşi ignoră dorinţele, rupându-şi o fâşie groasă din tricou. O împături neglijent şi o îmbibă de apă, încă cu ochii pe Guillaume, ascultând tot ce îi spunea.
  Îşi dădu seama că, oricât ar fii preţuit-o pe Ivy spioana, cea de ajutor în război, Kurt nu îi spusese niciodată de ce se băgaseră în război de la bun început. Ivy se întrebă dacă el crezuse că motivele îi sunt greşite, astfel încât prefera să le ţină pentru el.
  Îşi lipi bucata de materal udă de faţă şi închise pentru prima dată de când fusese răpită ochii pentru mai multe secunde, oftând dureros. Era rece şi umed şi eliberator. Era speranţă şi îi limpezea mintea, dând la o parte ceaţa.
  După ce faţa şi umerii îi deveniseră din nou albe, deşi acum bătând spre un galben bolnav decât spre roz, deschise ochii din nou, aruncând la o parte materialul lângă paharul gol.
  Stătu câteva secunde pe gânduri, uimită de viteza cu care îi lucra mintea acum. Kurt ţinuse totul secret. Nu-i spusese nimic, preferase să se încreadă doar în el însuşi, preferase ca ea să se încreadă orbeşte în el, în loc să aibe propriile păreri.
  Nu-l ura pe Kurt. Erau prieteni, însă erau unele lucruri pe care le ura la el. Recunoştea că îl învinovăţea de moartea copiilor ei, şi încă credea că are dreptate.
  Aşa că ce o ţinea în loc? Putea să iasă de acolo în câteva secunde, o nouă Ivy, de partea cealaltă a barierei, alături de Ronnie şi Guillaume. Însă nu voia să se încreadă orbeşte nici în ei. Devenise confuză şi avea nevoie să i se dea informaţii, înainte să le dea ea pe ale sale.
  "Am nevoie de detalii. Să mă hotărăsc cu cine sunt de acord," spuse ea încet, ridicându-şi privirea spre Guillaume.
  Exact aşa cum îşi amintea Ivy, Guillaume avea bucle şatene căzându-i peste frunte, ochii strălucindu-i de sub sprâncenele groase, iar gura ascunsă după un început de barbă. Se întrebă dacă îşi găsise vreo războinică sau regină care să îi stea alături.
  "Vreau să ştiu ce înţelege Ronnie printr-o "lume mai bună". Şi de ce nu este Kurt de acord cu ea."
  Nu ştia sigur dacă avea să îi răspundă. Poate că urma celebra replică "Eu pun întrebările aici", sau pur şi simplu o va ignora. Însă trebuia să ştie, să se hotărască, altfel ar fii rămas la graniţă, mereu indecisă, mereu pe muchie.