Where the lonely ones roam

[Melissa A. Reningan]

• Tresări speriată și își retrase mâna care o dusese spre clanță. Privi în spatele ei, unse era un elev. Un Viperin probabil. Își dăduse seama de asta din tonul pe care pusese întrebarea. Clipi de câteva ori și respiră adânc. Încerca să uite de cele întâmplate și să redevină ea cea normală. Dar în acel moment îi era imposibil. Își lipi spatele de ușă, privind-ul pe băiat.
  -N-N-Nim...ic. spuse Melissa precipitându-se.
  Își lăsă capul în jos, strângând din dinți. Da, asta îi mai trebuia. Altcineva care să o întrebe ce se întâmplase. Probabil acesta avea să le pârască unui profesor, dar și el se plimba pe holuri noaptea, deci și el era tot atât de vinovat ca cele două.
  Se întoarse din nou cu fața spre ușă, punând mâna pe clanță. Tot nu avea curajil să intre. Înghiți în sec, închizând ochii. Haide Melissa, haide. Nu te speria atât de ușor. Poți să inti acolo și să faci față oricui. își spuse în sinea ei, dar imediat în minte îi veni răspunsul: Nu, nu putea să o facă. Era ca o pisică speriată de un câine.
  
  Își băgă bagheta în cizmă și renunță la ideea de a mai intra. Probabil Zoey avea să iasă imediat de acolo, spunându-i roșcatei că fusese doar o alarmă falsă. Dar avea un sentiment că nu se va întâmpla așa cum credea ea.