Where the lonely ones roam

[Melissa A. Reningan]

• Când roșcata auzi țipătul colegei sale o lacrimă îi căzu pe obraz și suspină încet lipindu-se mai mult de ușă. Îi era frică să intre acolo. Dar nu îi era frică pentru că va păți ceva, îi era frică pentru ce avea să vadă. Avea să o vafă pe Zoey rănită, asta era sigur.
  -Am intrat... am țipat... ne-am certat cu.. cu.. cu Myrtle... s-a enervat... spuse printre suspine privindu-l pe băiat în ochi. Plângea serios acum. Era speriată.
  Îl privi îngrijorată când acesta o prinse de antebraț, își smuci mâna și intră în baie. Era pregătită. Voia să-și ajute colega. Nu o putea lăsa acolo așa rănită. Când intră, prima dată o observă pe Myrtle nervoasă, cu ochii roșii de la plâns. Își mută privirea spre corpul care stătea pe jos, acesta fiind al șatenei. Pe frunte i se prelingea un șir roșu. Era sânge probabil. Melissa, fără să vrea țipă când îi văzu prietena. Se lipi cu spatele de perete și se lăsă în jos șocată. Încercă să o ridice pe Zoey, dar nu avea putere. Mâinile ăi tremurau foarte rău, era speriată. Își mai arunca câte o privirea spre Myrtle care era clar că fierbea de nervi și avea să-i facă ceva Melissei.
  
  Privi afară, zărindu-l pe Viperin. Îl ruga din priviri să vină să o ajute să-și ridice colega. Dar știa că probabil totul fusese în zadar. Nu prea văzuse Viperini care să ajute alți colegi, mai ales că erau din case diferite.
  -Zoey... Zoey trezește-te! Ridică-te, te rog! spuse plângând în continuare, încercând să o ridice de jos. Îi văzu bagheta lare era sub chiuvetă, dar nu se întinse să o ia de acolo.