o zi a dragostei

[Charlizze Di Rino]

OOC: remember me? am de recuperaaaat(ce bine ca nu e tati acasa )

IC:

"Tom, Toooom! UNde mergem?"
"Ai incredere in mine!"
Imediat ce Severus anunta faptul ca cel mai crunt vrajitor al lumii ataca, in Sala Mare se facuse o zarva cumplita. In acel moment, fara ca nimeni si absolut nimeni sa observe, Tom o apuca de manuta pe Sam, si iesira impreuna din sala, apoi din castel.
Rochia Samanthei flutura in bataia vantului. Regreta ca isi alesese una asa de lunga. Iar cand aceasta se rupse putin intr-o crenguta, regretele fetei se accentuara.
Acum Samantha alerga dupa Tom, care nu-i dadea drumul, si isi vedea singur de drum, fara sa isi aminteasca de ea.
"Tooooooom! Mi-e.... mi-e frica..." sopti Samantha cu o voce mica. Ii era foarte frica.
"Inca putin Samantha!" raspunse Tom, mergand in continuare.
La un moment dat, Tom se opri intr-un luminis destul de straniu. Se intoarse brusc, inca tinand-o de mana pe Samantha.
Veni din ce in ce mai aproape de ea, Pana cand ajunse la cativa centimetri de capul ei. Atunci ii dadu drumul de la mana, punandu-si ambele maini pe capsorul fetei.
"Samantha..." vorbea incet, uitandu-se fix in ochii ei frumosi.
"Samantha..." repeta el, pe acelasi ton. "Sa stii... sastii ca intr-adevar te-am iubit..." facu o pauza, pentru a mai savura cateva clipe privirea fetei, care deveni mult mai draguta, acum ca banuia ca Tom nu dorea decat sa-i spuna asta undeva unde sa nu fie auzit de nimeni. "Te-am oiubit foare mult. Si imi vei lipsi mult de tot. Stii, ai fost prima fata pentru care am simtit ceva..." facu iar o pauza, apropiindu-se mai mult de capul fetei. "Samantha, te iubesc!" spuse el incet, apropiindu-se si mai mult, si apoi sarutand-o. "Sa stii ca imi vei lipsi mult..." spuse el, departandu-se putin. "Si... imi pare foarte rau pentru tine..."
"Tom.. Dar ce..." incepu Samantha, insa nu mai avu timp sa termine.
In spatele lor se auzi un zgomot oribil. uN hohot de ras rautacios, si Voldemort paru chiar in spatele lui Tom. Acesta se dadu deoparte, lasand-o pe Samantha in fata celui mai crut vrajitor al tuturor timpurilor.
"Tooooom!" striga ea.
Nu avea bagheta, deci, sfarsitul i se apropia. Acum intelesese in sfarsit intentia lui Tom. Se folosise de ea, si o adusese acolo, pentru a il scuti pe Voldemort de cautare. Dar, oare ce dorea Voldemort de la ea?
"Samantha Ravenclaw!"
Vocea rece a lui Voldemor o sperie pe tanara soimarita.
"Smanatha, sa stii ca te-am iubit.. intr-adevar... si... imi apre foarte rau!" se auzi vocea lui Tom.
"Samantha Ravenclaw!" repeta Voldemort.
Soimarita nu mai putea de frica. Era acolo, cu spatele lipit de un copac, fara bagheta, in fata vrajitorului de care se temeau toti.
"Ultima descendenta in viata a scumpei mele matusi..." spuse el pe un ton batjocoritor.
"Ceee? adica... tu... esti... ru... ruda cu mine?" abia reusi Samantha sa spuna.
"Uite ca stii raga mea. Nu esti deloc p.roasta! Doar esti la soimi. se spune ca ei sunt cei inteligenti... Dar tu, in anumite privinte, nu te-ai potivi nici la fraierii aceia de asstropufi(OOC: Pt cei de la pastro: sorry... ).
Samantha abia mai putea sa se tina pe picioare.
"Scumpa mea matusa, m-a iubit mult cand eram mic... Ce pacat ca eu nu am simtit aelasi lucru pentru ea... Si din moment ce a murit ucisa de mana mea, trebuie sa am grija ca nimeni ce poarta acest nume sa nu mai existe pe fata pamantului, injosind generatia de Sange-pur."
"Po..po...poftim?"
"TACI! Nu trebuie sa-ti raspund la intrebarile tale fara sens si copilaresti. Bucura-te copila de ultimele clipe de viata!"
"Ce...ce?"
"Da draga mea, ultimele tale clipe de viata..."
Voldemort de apropie de fata, mangaind bageta cu un deget.
"Poate ai vrea sa vezi pentru ultima data singura persoana care te-a iubit..." spuse el aratand spre Tom, care radea si el intr-un mod batjocoritor. Samanthei nu ii venea sa creada. Nu il mai putea recunoaste pe baiatul acela scump care ii tinuse companie o zi intreaga, si care nutrea in el o dragoste pentu soimarita de cativa ani.
"Sau paote ai vra sa mai vezi odata peisajul... au turnul acel amizerabil in care invata toti acei adepti ai inteligentei mele matusi... Haide, iti dau 5 secunde sa arunci o ultima privire..."
Tonul sau mieros si totodata rece, rautocios si indiferent o speria si mai tare pe soimarita. Voldemort deja tinea bagheta in mana, pregatit probabil sa arunce blestemul fatal.
"Haide copila, haide, bucura-te de faptul ca ai ramas in viata 5 minute de cand am aparut... Si secundele tale se termina... 5... 4...3...2...1.. Crucio!" Blestemul o lovi din plin pe fata, care cazu la pamant, tipand ingrozita. Niciodata num mai simtise asa ceva. Oribil. Durerea.... Simntea pentru prima data asa ceva.
Imediat dupa blestemul lui Voldemort, aparu Bellatrix, aruncand si ea acelasi blestem, si razand ca o nebuna. Blestemul devoratoarei, la fel de puternic ca al sapanului ei, lovi corpul fetei, care deja era pe jos, din plin. Dupa ea, toti devoratorii aparura, aruncand acelasi blestem, unele mai slabe, altele mai puternice.
"Stop! Mergeti si atacati castelul! Vin si eu imediat! II vom nimici pe toti! Odata pentru totdeauna!"
Cand ceilalti plecara, blestemele lor incetara a mai chinui soimarita intinsa pe jos. Doar la lui Voldemort ramase, si era destul de puternic ca sa nu faca simtita lipsa celorlalte.
Cand inceta si acesta din urma, Samantha abia mai putea repsira. Tine ochii strans inchisi, rufgandu-se ca aceasta chestie sa nus e mai repeta. Inca o durea fiecare particica din corpul ei.
"Vezi ce se intampla uneori... chiar si fiintele inocente ca tine ajung sa moara fara sens, datorita rudelor sale... Tom, e inca in viata?"
Acesta veni repede sa vada daca inca ii batea inima fetei.
"Tom, de... de ce?"
Acesta nu ii raspunse, intorcandu-se spre stapanul lui.
"Tom... te rog... nu... nu... " incerca Samantha, cu o voce ce abia se auzea.
"E inca in viata."
"Ciudat... dar nu mai conteaza. Avada Kedavra!"
Fulgerul verde iesi din bagheta locind exact inima fetei. Ultimul lucru pe care-l vazuse ea fusesera acei devoratori, aruncand blesteme spre ea. De atunci nu mai deschisese ochii. Ultimul lucru pe care-l auzise fusese blestemul fatal. Si ultimul lucru pe care-l simtise... Simtise durerea pricinuita de blestem, apoi, una mai puternica, pricinuita de constiinta ei. Constiitna care o facea sa regrete enorm faptul ca nu stiuse sa-si aleaga bine prietenii. Acum ii pierduse pe toti. Iar Tom... Il iubise. Stia asta. Si el o iubise. Insista sa creada asta. Dar totusi viata nu e chiar asa de roz...
Spiritul fetei se ridica din corpul ei intert, plutind spre cer. Ii vazu pe Tom si pe Voldemort, razand amandoi ca nsite sadici, durerea cu care plecase din lumea celor vii accentuandu-se. Vazu castelul, cu mii de persoane ce se pregateau de lupta, fara ca nimeni sa stie de ce i se intamplase. Isi dorea ca cei ce aparau castelul sa casige batalia decisiva. Sa poata invinge acele persoane crude si fara inima.
Ceva ciudat se intampla. In drumul ei spre viata de apoi, vazu cum, deasupra corpului ei, un fulger alb stralucitor lumina locul acela. Apoi, ridicandu-se, spiritul lui Tom se pierdu impreuna cu al scumpei sale iubiri. Nici unul nu dorise sa fie fantoma. Mai bine mureau, decat sa aiba o viata artificiala, unde sa nu poata face nimic.
Spre deosebire de corpul soimaritei, cel al lui Tom se reincarnase in Voldemort. Cum de fusese asa de p.roasta de nu-si daduse seama ce prieteni isi alesese? Din cauza ei, acum in scoala nu ami existau rude de-ale Rowenei. Soingurul lucru care avea sa mai aduca aminte e Sam erau amintire... Unele placute, altele neplacute, fiecare amintnd de aceeasi persoana: Samantha Ravenclaw.

OOC: am terminat si cu personajul am batut campii putin? sorry