Where the lonely ones roam

[Melissa A. Reningan]

• Rămase pe loc privind-o speriată pe Myrtle.
  -Măcar ești conștientă ce faci? Ești conștientă că rănești oamenii?! țipă Melissa încă plângând.
  Myrtle se uită urât la roșcată, și întinse mâna spre ea, rostind ceva. Dintr-o dată, Melissa simți o durere insuportabilă la umărul drept și scânci scurt, închizând ochii.
  -Mereu lumea a spus lucruri urâte despre mine... Mereu m-a rănit! Acum a venit și rândul lor să simtă durerea! țipă Myrtle.
  Avea oarecum dreptate. Toată lumea o disprețuia și îi ziceau vorbe urâte. Își scoase bagheta, dar Myrtle făcu o vrajă, astfel încât bagheta Melissei ajunse în capătul celălalt al băii. Roșcata murmură ceva și își șterse lacrimile. Se duse la ușă și încercă să iasă, dar era încuiată. Se simți ridicată în aer, parcă legată de ceva. Își aținti privirea asupra fantomei. Amândouă erau la fel de speriate. Melissa pentru că Zoey fusese rănită, iar Myrtle pentru că nu știa ce face. O durere îngrozitoare cuprinse corpul șoimiței, ceea ce o făcu să scape un mic țipăt și să închidă ochii. Spera să scape cât mai curând de acolo.
  Era oarecum uimită din cauza acelui Viperin. O luase pe Zoey din propria inișiativă, nu pentru că fusese obligat sau ceva. Melissa zâmbi puțin, fiind bucuroasă că măcar Zoey scăpase de acolo fără mai multe răni. Nu îi păsa ce avea să i se întmple, era bucuroasă că reușise să salveze o prietenă.