Call me maybe

[Wanda J. Bennet]

• Il privi exasperata pe tipul acela care radea si apoi se dadu in spate cativa pasi, nu voia sa se trezeasca cu mana lui la gatul ei, voia sa traiasca. Isi incrucisa bratele la piept si il privi iar acesta zise:
  -Tine! Murmura el si i dadu medalionul insa era rupt in doua, ce mama naibi avea sa faca cu el daca era rupt in doua, putea sa-l arunce fain frumos la gunoi, era ca si o piatra luata de pe jos, adica nimic.
  - Tampitule! Daca e spart ce sa mai fac cu el?
  - Il poti repara, acum pleaca.
  
  Tanara il privi nervoasa si apoi stranse medalionul in palma privindu-l, medalionul avea o putere enorma insa trebuia sa il duca la cineva, dar nu rupt. Rupt nu valora nici macar cat o piatra de pe jos, daramite sa i-l mai si pastreze. Isi baga bagheta in buzunar si o lua la pas, tinu in palma medalionul si se izbi de cineva frontal, iar in acel moment medalionul cazu pe jos, noroc ca nu se facu mai mici bucatele.
  - La naiba! Murmura ea indignata si apoi se apleca sa ia medalionul de jos, stranse acele doua bucati si observa ca inca mai licarea, insa foarte putin ceea ce insemna ca avea sa-si piarda puterea in curand.
  
  Cautase luni intregi medalionul asta si acum tampitul de Shane il stricase, cu cata minte poti sa strici un medalion Intunecat? Pufni scurt si nici macar nu isi ridica privirea si trecu pe langa tipul acela, inalt, zicand:
  - Ma scuzi!