dreams flow

[Ivy Thibault]

• Ivy închise ochii pentru o secundă, pentru că ştia că, dacă îi va vedea cineva, va citi totul în albastrul lor. Trăsăturile ei de obicei atât de calde, modelate fără grijă într-o expresie caldă precum lumina soarelui de vară, acum stăteau reci şi fără niciun rost, scopul lor suprem fiind să ascundă fiecare urmă de durere care o copleşea pe tânără.
  Auzind cuvintele surorii ei, o apucă o ciudată dorinţă de a se ridica şi a arunca masa de lemn din faţa ei, zdrobind-o de perete. Era sigură că, pentru doar o clipă, i se citise ferocitatea pe chip, însă se controlă şi îşi drese glasul, revenind la faţa lipsită de expresie şi ochii distanţi.
  Julieta nu înţelegea. Nimeni nu înţelegea, şi Ivy simţi că va exploda dacă va continua să ţină totul înauntrul ei. Voia să spargă ceva, să se descarce.
  În schimb, îşi ridică mâinile de pe masă şi le ascunse în poală pentru a le opri tremuratul, apoi se strădui să le zâmbească fetelor. Nu voia să deprime pe toată lumea cu supărările ei. Trecuse peste moartea gemenilor şi va reuşi să reziste şi prin perioada de tranziţie înapoi în lume.
  "Mulţumesc," spuse Ivy pe un ton mai blând decât credea că e în stare.
  Îşi drese glasul încet şi apoi luă o gură din ceaiul ei, acum simţindu-se ciudat din cauză că nu le lăsase pe fete să îşi comande fiecare ce voia. Se hotărî ca toate consumaţiile din ziua de azi să fie pe partea ei.
  "Să vorbim despre altceva," oftă ea, ridicând bărbia şi refuzând să se fie slabă din nou. "Povesteşte-mi ceva despre tine, Evelyn," spuse Ivy, întorcându-se brusc spre fată, cu ceaşca de ceai în mână. "Eşti la Hogwarts?"
  Era hotărâtă să ducă vorba departe de subiectul tragic şi morbid al decesului celor doi copii nenăscuţi. La urma urmei, ieşise din casă cu hotărârea că ziua aceea va rămâne consemnată în viaţa ei ca ziua în care Ivy Thibault îşi reînvia viaţa socială.