Call me maybe

[Wanda J. Bennet]

• Isi arcui buzele intr-un zambet malefic insa in acelasi timp in mintea ei se derulau deja momentele actiunii si nu stia de ce se intampla asta. Il privi scurt pe barbatul din fata ei si apoi isi muta privirea de la el, sa i spuna sau nu despre medalion? Nu avea multe de pierdut, insa invatase sa nu-si puna increderea in straini, dar deseori o facea si lucrul asta o enerva la culme. Trebuia sa invete ca nu orice zboara se mananca, ca nu oricine care se da drept un bun samaritean chiar e, de cele mai multe ori toti fiind niste sarlatani in interior, iar pe exterior iepurasi simpatici si dragalasi.
  
  Isi drese glasul si tusi scurt apoi spuse:
  -Bine, fie. Daca asta te face sa ma ajuti, o sa-ti spun. Medalionul a apartinut, defapt apartine familiei mele, Davis. Stra-stra-stra-stra bunica mea a facut un medalion, la exterior parea unul simplu si elegant insa nu era, a folosit magia pentru a-l creea si are o putere cat pentru o armata intreaga. Insa e pus sa fie folosit doar de membrii familiei, doar ca cine il foloseste in scopuri...ca sa zic asa, rele nu va ajunge bine nimeni. Restul informatiilor le vei primi pe parcurs, e de ajuns deocamdata. Tin sa zic ca medalionul seamana cu falsul acesta, culoare turcoaz, e in forma rotunda si in mijloc are un "J", J fiind initiala numelui celei care l-a facut. Murmura ea apoi luand o gura de aer privindu-l.