You better keep a distance

[Aylee L. Lovel]

• Asculta atenta eplicatia plina de viata a Emei despre viata de soimean. Inca de cand se stia, inainte de a veni la Hogwarts, fusese o singura case la care sperase sa nu fie sortata. Nu credea ca i-ar fi placut nici cercetasii, insa nu ii pasa in mod deosebit. De visat se visase mereu la astropufi sau la viperini, unde si ajunsese. Insa de cand era mica sperase sa nu fie sortata la Ochi-de-Soim. Nu avea nimic in mod deosebit cu casa aceea, ba chiar avea mai multe cunostinte in acea casa, insa nu se putea imagina acolo. Unul dintre motive era cel pe care il scosese in evidenta si Ema. Oamenii se astepau la lucruri de la tine. Se asteptau la lucruri marete, la cunostinte fara margine, la inteligenta absoluta. Nu ar fi putut sa reziste la asa ceva, nu atunci cand ea de abia reusea sa vorbeasca cu alti oameni. Da, existau cerinte si la alte case, insa cele da la Ochi-de-Soim ii displaceau in mod deosebit.
  -Nu asa cum iti imaginezi, zise cu un zambet trist. Viperinii nu mai sunt cum erau inainte. Masinarii de ucis, fara sentimente si cu o doza uriasa de egiosm, avand mereu pregatit un raspuns sarcastic sau o gluma proasta. Asa isi imganieaza toata lumea viperinii, asa erau candva. Insa acum... Uita-te la mine. Decat sa interactionez cu oamenii mai degraba as sta inchisa intr-o cusca de metal. Oamenii nu reactioneaza niciodata asa cum te-ai astepta, nu fac nimic doar de dragul de a te ajuta si de cele mai multe or de fapt te folosesc doar pentru scopurile lor proprii, care,de, fapt, nici nu te implica pe tine. Fara suparare, adauga ea. In ultimul timp e de parca toata lumea ar proveni de la viperini, sau de parca inca ar fi la viperini, fara sa le pese ca scoala s-a incheiat, iar viata trebuie luata in serios. Oamenii sunt ciudati...
  Tonul sau deveni vehement, iar cuvintele erau spuse repede unele dupa celelalte. Ema reusise sa o faca sa vorbeasca liber. Singurul moment cand facea asa ceva era cand povestea. Odata, cineva ii spusese ca daca ar fi trait cu cu 200 de ani in urma, atunci cu siguranta ar fi fost un bard la curtea cuiva, sau chiar unul calator. Insa nu se nascuse atunci, se nascuse acum, asa ca povestile sale ramaneau doar pentru ea si singuratatea sa. Sau cel putin asa spera.