dreams flow

[Ivy Thibault]

• Ivy nu asculta ce vorbeau cele două fete. Se uita la scaunul gol al Julietei. Ştia de la început că era posibil ca Julieta să nu o ierte niciodată pentru că nu îi spusese. Simţi un nod în gât, însă îl înghiţi repede, clipind des şi revenindu-şi. Era tristă, pentru că nu voia ca sora ei să o respingă chiar acum, chiar dacă ştia că lucrul acesta era inevitabil şi era vina ei că se întâmplase. Nu mă voi gândi la asta acum, îşi spuse Ivy celebra replică, pe care o citise de atât de multe ori în jurnalurile strămoşilor ei. Am suferit destul pentru o viaţă întreagă.
  Îşi privi aproape speriată mâinile încleştate în jurul ceaiului cald, apoi se uită la cele două fete care rămăseseră la masa lor. Roşcata Evelyn o privea pe Lexie cât timp Viperina vorbea ceva ce Ivy nu înţelese şi nici nu se străduia să înţeleagă. Îi privi buzele ei roşii cum se mişcă, apoi din nou mâinile pe lângă ceaşca de ceai. Mâinile ei erau atât de albe şi de fine, nelucrate, făcute parcă să stea doar în mănuşi de piele sau pe perniţe de puf. Îi venea să spargă ceaşca între mâini doar ca să lase cicatrici adânci pe palmele albe. Voia să fie plină de cicatrici, să se vadă fiecare lucru prin care trecuse până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani.
  Se uită la Lexie întrebătoare, pentru că simţi cum liniştea se aşezase între ele. De ce nu mai vorbea ? De ce buzele roşii se opriseră într-un zâmbet nostalgic ? Despre ce era vorba ?