You better keep a distance

[Aylee L. Lovel]

• O privi pe Ema cum se aseaza langa ea, cum isi ridica si ea genunchii la piept, imitandu-i pozitia. Aylee nu facu nici o miscare in afara de a se da cu cativa centimetri mai incolo, pentru ca sa nu se atinga de soimeanca. Nu din ratate. Statura asa un timp, fara sa vorbeasca, fara sa se miste nici una dintre ele. Linistea o calma, ii ajuta inima sa nu mai bata atat de repede. Spunand povestea ii revenira in minte toate acele momente de durere si disperare, zilele in care ii era frica sa se ridice din pat, noptile in care plangea pana sa adoarma, caci nimic altceva nu mai functiona.
  Acum nu mai putea sa planga, nici daca incerca. Chipul alb ca varul nu mai fusese brazdat de lacrimi de foarte mult timp. Ar fi fost si pacat sa se strice fata aceea de papusa de portelan. Inspira adanc. O data. De doua ori. De nouasprazece ori. Stia ca nu putea sa lase povestea asa, in aer, chiar daca era sigura ca Ema nu s-ar fi aratat suparata nici daca i-ar fi aflat sfarsitul alta data. Avea sa duca pana la capat ceea ce incepuse.
  -Aylee a stat la Hogwarts doar doi ani. Nu isi facuse prieteni pe acolo, nu o lega nimic de locul acela. Apoi veni vara, iar ea plecase acasa, unde nu avea nici atatea legaturi cate avea cu scoala. Intr-o dupa amiaza tatal sau avea un musafir important, un viitor sef, fata de care trebuia sa para o familie fericita, familia tipica incuiata. Asta insemna ca si Aylee terbuia sa se prezinte la cina. Insa barbatul era un om rau, care se gandea numai la ucideri si razbunari, iar in secunda in care Aylee il atinse din greseala se transforma totul in iadul de pe pamant. Fata se transformase intr-o mica varinata a sefului, care isi dadea arama pe fata. Incepu sa tipe, sa strige si sa ameninte cu moartea, dand foc la tot ceea putea, folosindu-si bagheta cea neagra din lemn de cires. Pana cand adevarata Lola reusi sa reia controlul asupra corpului era deja prea tarziu ca sa se mai poata repara ceva. Barbatului i s-a spus ca a lesinat si si-a imaginat tot ceea ce vazuse, iar detectoarele ministerului nu aveau cum sa dovedeasca faptul ca un minor se folosise de magie.
  Insa parintii au ajuns la concluzia ca Aylee e periculoasa, asa ca facura cel mai groaznic lucru posibil. O trimisera in Franta, intr-un centru pentru vrajitori nebuni. Din nou, aici nu voi povesti ceea ce s-a intamplat cu exactitate. E de ajuns sa stii ca acolo a fost tratata ca un animal. Inchisa in camere de un alb stralucitor fara a i se da de mancare, indopata cu medicamente incuiate si magice, din care unora nici nu li se stia efectul real, aproape inebunind din cauza lor si a atingerior dese si repetate, caci nu putea sa se fereasca de doctorii care nu o credeau ca asta e problema. Asa a descoperit scrisul, singurul lucru care o mai tinea in viata, lucrul care ii lipsea cel mai mult in momentele cand era inlantuita de perete din cauza vreunui acces de nervi si furie cauzat de cate un asistent.
  Nu ar fi putut spune cat a stat acolo, ea ar fi putut sa jure ca trecuse o viata intreaga, insa se dovedise ca au fost doar doi ani. Intr-o zi, o fata o ajuta sa evadeze, o fata pe care nu o cunostea si pe care nu o mai vazuse de atunci in coace. Insa a scapat. S-a dus acasa si le-a spus parintilor ca a fost eliberata din cauza ca acum era normala. Nimeni nu a cautat-o nici nu avea de ce. S-a intors la Hogwarts. Si de atunci continua sa se lupte cu vechii sai monstrii, dar si cu cei noi, creati in centrul "Soare rasare".
  Incepu sa rada isteric la auzul numelui. Acum isi terminase povestea. Acum nu mai avea aproape nimic de ascuns. Acum, fara sa vrea, bagheta i se stinse. Acum tacu brusc, lasandu-si capul pe genunchi, taind zgomotul dintr-o data, lasand camera in liniste si intuneric.