Das Parfume

[Artimei N. Denver]

Minune...numai asta putea sa spuna despre ea. Uneori se gindea ce facuse oare pentru a merita un asemenea cadou. Nu era ingeras, ba din contra cu pacatele lui nici in iad nu l-ar fi primit. E rau, pervers, agresiv, incapatinat, un afemeiat complet, dar fiecare fustangiu isi are printesa lui. Ea era printesa pentru Arty si daca incerca cineva macar sa se gindesca la aceea ca sa-l scoata din pesisaj pentru ai lua papusa avea sa fie jale mare. Nu o va da nici mort, dar nici nu vroia sa se insoare. Asta ar fi fost pentru el un chin complet. Sa te gindesti ca nu mai poti face tot ce vrei, sa te simti ca si intr-o celula, un loc in care este totul stabil, dar de care esti legat pentru tot restul vietii. O vroia, vroia sa fie doar cu ea, dar sa o lege de el cu toate metodele posibile inca nu era gata.

Nici o data nu putuse sa se decida, nu luse decizii prea importante, avea destul vint in cap si trebuia sa se maturizeze cindva, intrebare are cind o sa se intimple asta? Chiar ii trebuia sa o aiba alaturi. Uneori se gindea ca o va pierde, va veni intr-o zi un moment in care se va trezi singur, ca ea este departe, numia este a lui asa cum a fost cindva. Gindul acela il omora la propriu. Nu te superi daca o sa-ti propun ceva. Spera sa nu se supere, avea mari sperante in privinta acesta. Te rog, raza mea de soare, stai cu mine, nu doar o ora, o zi o noapte, dar mai mult, mult mai mult. Pur si simplu vino sa stai cumine. Ii stringe miinile, avea nevoie de ea. Simtea cum incepe sa tremure usor din cauza frigului si a emotiilor ce-l incercau. O imbratisa fara a mai astepta raspunsul. Statea cu fata in parul ei matasos. Te rog, vino sa tai cu mine...ma pierd fara tine, nu mai pot... Ii era dor chiar si atunci cind o avea in brate, dar ce sa mai vorbim despre distanta de zeci de kilometri ce-i despartea de fiecare data.