born to be wild

[Lexie Stryder]

• Lexie se încruntă, confuză. Se vedea clar că nici Julieta nu ştia unde erau sau cum ajunseseră acolo, însă Lexie nu se putu abţine să nu se întrebe dacă nu o trăgea pe sfoară sau făcea ea acele lucruri astfel încât să o alarmeze pe viperină. Nu era chiar prima oară când îşi făceau una alteia farse răutăcioase...
  Însă Lexie nu găsea nicio urmă de falsitate sau minciună în expresia şi tonul folosit de Julieta când vorbise cu ea. Nici urmă de amuzament sau ironie, sau orice altceva ce ar fii dat-o de gol. De ce s-ar strădui atât pentru o farsă fără umor, oricum? Aşa că, după puţină gândire, femeia se hotărî să excludă acea idee şi să nu se mai gândească la ea. Trebuia să o privească pe Julieta ca o aliată în acel moment, nu ca duşmanul împotriva căreia lupta.
  Lexie îşi ţinu bagheta pregătită, simţindu-se ameţită şi încunrcată, însă era hotărâtă să iasă din acel loc. Nici nu ştia dacă mai era la Hogwarts sau nu, nu văzuse niciodată în acel loc şi nici nu aflase de existenţa lui în anii petrecuţi la castel. Dacă cineva voia să le facă rău? Dacă erau în pericol chiar în acel moment? Trebuia să fugă, să o ia pe Julieta şi să se ascundă. Însă în ce direcţie? Pe unde ar fii putut ajunge înapoi?
  Capul viperinei părea să explodeze. Inspiră adânc aer în piept. Părea că acel loc se hrănea într-un mod ciudat cu nehotărâre şi necaz, părea că le cere să fie speriat şi neajutorate. Trebuia să se calmeze, să gândească limpede şi sigur va ieşi o ieşire. Cum intraseră aşa vor şi ieşi. Însă erau atâtea coridoare! Şi toate arătau la fel ca cel precedent.
  Dădu glas gândurilor ei, înştiinţând-o pe Julieta de tot ce plănuise până ăn acel moment.
  'Cum crezi că putem ieşi de aic? întrebă ea, nesigură, într-un sfârşit.