better late than never

[Aylee L. Lovel]

• Fara cale de scapare, Aylee se aproprie de barbatul din fata sa. Intr-un fel i se parea familiar, insa nu putea sa fie sigura. In primul rand pentru ca soarele ce apunea oferea tuturor lucrurilor din preajma umbre lungi si ciudate, iar in al doilea rand pentru ca nu prea era atenta la oameni. Uneori ii lua cateva secunde sa isi recunoasca cunostintele apropriate pe coridoare, asa ca ce ar fi putut sa spuna despre oamenii cu care nu vorbise pana atunci? Totusi, ar fi fost in stare sa puna pariu cu cineva, nu pe foarte multi galeoni, ca tipul era din Hogwarts. Nu avea sa riste, totusi.
  Merse pana aproape de blond, scotandu-si o frunza din parul ce ii cadea in bucle lejere pe umeri. Nu ii placea sa ridice vocea, astfel incat nu se opri doar atunci cand mai erau cativa pasi ce o desparteau de el.
  -Intradevar. La fel.
  Un raspuns sec, ce nu avea prea mult sens. Nu ii venea sa creada ca zisese asta. Incerca sa indulceasca situatia cu un zambet, insa nu era prea sigura ca ii reusise, totul transformandu-se intr-o grimasa ciudata. Inspira adanc, pentru a se linisti. Auzise zeci de povesti de groaza care circulau in sat depsre conacul vechi si bantuit, asa ca ultimul lucru de care avea nevoie era ca acest om sa o creada ceva nebuna venita sa faca ritualuri satanice intr-o casa darapanata.
  Se intoarse cu spatele, facandu-se ca cerceteaza cu atentie satul. Acesta era inca scaldat de lumina apusului, totusi, la cateva case se puteau vedea deja luminile aprinse. Oameni ciudati intr-un satuc ciudat, vizitat intotdeauna de cei mai ciudati vrajitori de-a lungul timpului, casa Lordului Intunecat insusi. Zambi.
  -O seara placuta pentru orice activitate in aer liber, zise aproape in soapta. Oh, cat de mult nu ii placea sa vorbeasca cu oamenii. Mai faci si ceea ce nu iti place, asa e viata. Tu sa taci. Ura la fel de mult si discutiile acelea interioare, insa nu avea de ales. Viata ei incepea sa o ia intr-o directie ciudata si nu avea ce sa faca in legatura cu asta.