born to be wild

[Lexie Stryder]

• Lexie îi răspunse cercetaşei la zâmbet, apoi încercă să nu se gândească la faptul că abia aştepta să iasă din acel loc ca să nu trebuiască să forţeze o politeţe aparentă cu Julieta. Atunci când te aflai într-o astfel de situaţie nu îţi permiteai să te porţi urât cu persoana de lângă tine. Era mult prea periculos şi înşelător ca să te laşi condus de orice antipatie sau simpatie pe care o aveai pentru cineva. Era extrem de periculor să te joci cu astfel de chestiuni pentru că puteai sfârşi singur într-o situaţie fără scăpare.
  Lexie încă înainta în faţa Julietei fără să aibă vreo urmă de plan sau simţ al direcţii. Îşi ţinea bagheta cu vârfu-i luminos în faţă ca să o călăuzească prin întunericul fără scăpare a coridorului îngust. Se întoarse brusc la auzul cuvintelor Julietei, urmărindu-i privirea pentru a afla despre ce era vorba. În dreapta lor se afla o ciudată lumină roz, care sărea în ochi. Era imposibil să nu o fii observat, şi totuşi viperina aproape trecuse pe lângă ea.
  Viperina era destul de speriată să se apropie de acea lumină ciudată, care o intriga în acelaşi timp.
  'Hommenum Revelius' rosti Lexie, cu bagheta întinsă. Nimci nu ieşi de acolo, aşa că lumina avea o sursă neomenească, care o băga în încurcătură nu mai văzuse aşa ceva. 'Ce crezi că ar trebui să facem?' întrebă ea, fără să o privească pe Julieta. Ura să recunoască faptul că avea nevoie de ajutorul ei.