forgiven not forgotten

[Natalie Francis]

• Cand? Dumnezeule, ce repede trecuse timpul. Rezema toata acea poveste, toate acele amintiri intr-un zambet larg, calduros. Trasaturile sale, pur frantuzesti, accentuandu-se. In mintea ei se derulau niste imagini frumoase. Ea intr-un tricou rosu si un cardigan galben, facand crema pentru prajituri, iar Kurt in spatele ei fredonand melodia aceea. Aceleasi versuri.
  
  "So how do I do normal/ The smile I fake.. the permanent wave of/ Cue cards and fix it kits/ Can't you tell.. I'm not myself/ I'm a slow motion accident/ Lost in coffee rings... and fingerprints."continua ea mirata. De parca nimic din toate acelea nu li se intamplasera lor. Si pana la urma de ce se comportau astfel unul cu altul? Erau oameni. Exista o alta Natalie acolo? Una care sa-l priveasca cu scarba pe Kurt deoarece o lasase balta, deoarece ii lasase balta? Nu. Pana la urma el era si barbatul pe care-l iubise si pe care inca il iubea desi nu ar fi recunoscut asta daca sentimentele nu erau reciproce. El o tratase ca pe o zeita, desi nu era una. El nu profitase de inocenta ei. Se indragostise de ea, ceea ce alti barbati nu ar fi facut.
  
  "In legatura cu ce am dreptate?"intreba ea razand. Fusesera mai multe fraze pe acolo. Ceaiul de trandafiri. Prima data servit sub privirile furtunoase si mirate ale rudelor din arborele genealogic al lui Kurt. Ce zi. Discutiile interminabile. Cele ce tineau pana dupa miezul noptii, chiar si in dormitor, cand Kurt incerca sa adoarma, Nat venea cu un nou subiect, privind protejarea ursilor panda sau cum ca ea nu avea nevoie de machiaj, deoarece ii imbatraneau pielea. Si tigarile. Oare tinuse cineva socoteala predicilor lui Natalie in legatura cu tigarile? Dupa tot acel val de amintiri isi ridica privirea spre chipul palid al lui Kurt.
  "Da, imi amintesc!"raspunse ea pe un ton calm.