forgiven not forgotten

[Natalie Francis]

• "Dar suntem in Londra abia."suspina ea. Spera ca nu greseste. I se intamplase sa creada ca Ministerul se afla pe Aleea Diagon.
  
  Se intreba. De ce? Kurt devenise atat de atasat de ea. Era confuza. Ultima data cand il vazuse, isi inecasera amandoi amarul in bautura, pe trotuar, in calea oamenilor. Aveau niste legaturi. Ceva din interior ii.. starnea. Ceva din interiorul celuilalt. Din suflet. Dragostea. Era un cuvant tare dragut.. insa numai atunci cand era impartasita, cand oferea fericire.Daca vrei sa fii iubit, iubeste! Kurt ramasese la fel. Un poet. Spunea niste cuvinte foarte frumoase.
  
  "Intr-adevar, mi-a prins bine."
  
  Cu siguranta Kurt isi continuase viata, isi crease alte planuri de viitor dupa despartirea aceea tragica, insa ea.. ea pierduse timpul. Nu indraznise sa mai aiba astfel de relatii dupa aceea. Din frica pura. Atata tot. Era o lasa, intr-adevar. O femeie stupida. Insa in preajma lui Kurt, numai stupida nu se simtea. Modul lui de a gandi, de a vorbi, de a oferi dragoste. Doar fiindca ea era asa, iar el cum era.. nu insemna ca exista si un sef. Erau egali, deoarece dragostea ii facea pe oameni sa se simta egali.
  
  "Cursul dragostei adevarate nu a fost niciodata neted, a spus odata Shakespeare. Cuvintele tale imi inmoaie nu doar genunchii, ci si inima."Ii stranse mana, ca un advertisment ca urma sa vorbeasca din nou."Si desi am incercat in tot acest timp sa uit trecutul... nu am reusit. Am realizat ca asa zisul meu trecut este defapt prezentul... si viitorul."