Child of light

[Colin Hawkeye Rovson]

• Nu indrazni sa se ridice de pe pamant. Pur si simplu statea acolo, privind cu ochi ageri spre cei doi si tinandu-si mana strans la piept. I se parea ca rolurile se inversasera, intr-un mod ciudat de a o spune. Fantine nu mai era cea care domina terenul, iar domnul Tholomyes nu parea prea... viu. De fapt, era viu, dar cumva lipsit de pofta viata? Nu-si muta privirea spre Cercetasa atunci cand aceasta vorbi.
  " Nume. Numele celor care probabil sunt morti si numele celor care probabil vor muri in curand. Lista celor pierduti cu sufletul. Lista celor condamnati" murmura el usor, incercand sa-i dea de inteles Fantinei despre ce era vorba fara sa o zica propriu-zis. Probabil ca unul din numele respective era cel al barbatului ce zacea in umezeala inapoi in tunel.
  Colin isi pleca o clipa privirea, uitandu-se la pamantul ce i se parea brusc neprimitor. Alarmele se aprinsera in interiorul lui, iar simtul de conservare se deschise intr-o explozie. Inima incepu sa-i bata cu putere si pentru o clipa s-a temut ca cei doi o vor auzi. Adrenalina era pompata in sistem, iar curajul imbecil venea dintr-o sursa nestiuta. Soimeanul se incrunta, insa expresia i se linisti cateva secunde mai tarziu. Fata lui nu zicea nimic. Era ca si cand ar fi hipnotizat. Nu ii mai pasa de nimic ce tinea de el. Simtea ca putea sa riste, desi era tare constient de rezultatele negative.
  Isi ridica privirea si o fixa in ochii albastri, pierduti, ai barbatului. Pentru un moment scurt, nimeni nu zise nimic. Apoi vocea lui Colin se facu auzita, puternica, vibranta, patrunzatoare asa cum nu mai fusese de foarte mult timp. Copilul care zambea mereu disparuse sub masca unui indiferent, iar el se simti la randul sau lipsit de viata.
  " Fidelis et fortis lupus"
  Cuvintele ii erau adresate barbatului, iar Soimeanul ii urmari cu raceala reactia. Sunase ca un repros ascuns. Fidelul si puternicul lup. Puternic... Asta se vazuse in incaierarea anterioara. Fidel... Ramane de vazut. Colin incerca sa-si mentina expresia stoica, desi bratul lui incepea sa-i atraga atentia. Insa facea tot posibilul sa ignore durerea. Avea lucruri mai importante de care sa se ocupe pe moment.