the silence is slowly killing me

[Lexie Stryder]

• Leixe privi încăperea sinsistră şi mizerabilă în care ajunsese. În dreapta ei erau aşezate numeroase rafturi cu diferite obiecte ciudate şi vizibil întunecate, fiecare cu alura de magie proprie şi fiecare cu o ciudăţenie aparte care nu se găsea decât la lucurile de la Borgin & Burke. Era ceva fascinant pentru viperină, însă acum nu avea nici timpul nici dispoziţia necesară de a-şi studia propriile reacţii şi sentimente.
  Îşi drese uşor glasul, însă Frank stătea la tejghea, în faţa unei fete cu câţiva ani mai mică decât Lexie. Frank era acelaşi, vânzător la propria prăvălie, cu un aspect neîngrijit şi privirea unui bătrân al cărui loc era la azil.
  Însă fata de lângă el o intriga pe viperină. De cum intrase, aceasta parcă se ascunse, parcă încerca să nu îi întâlnească privirea. Lexie ştia că o cunoaşte de undevă, însă îi era imposibil să spună de unde. Din casa ei nu putea fii, la urma urmei, niciun om normal nu ar fii îndrăznit să iasă din castelul sigur şi să îşi pună viaţa în pericol venind pe Aleea Nocturn. Nu-i aşa?
  Ceva strălucea la gâtul fetei şi viperinei îi veni înapoi în minte motivul pentur care venise acolo în primul rînd: medalionul. Şi la gîtul fetei stătea agăţat un medalion argintiu în formă de lună şi cu inscripţii mici şi ciudat pe margini, ca şi cum ar fii aparţinut unei alte epoci.