Colin needs to shut up now.

[Ian Richter]

• Ca de obicei, Jack îşi petrecea ora cinei în cel mai plăcut mod posibil pentru el : singur cu gândurile sale şi o plăcintă de dovleac, sorbind din când în când din cafea. Desigur, niciun spiriduş nu se gândise că cineva ar vrea cafea drept cină, însă se obişnuiseră cu Jack şi caracterul său mai ciudat.
  Era adevărat şi că oamenii normali preferă să bea cafeaua dimineaţa. Problema era că, asupra lui Jack, efectul ei era să-l adoarmă, mai de grabă decât să-l ţină treaz. Era o ciudăţenie de-a lui şi niciodată nu-şi pusese întrebarea de ce.
  Aşa că, cu aceste ocupaţii minunat de interesante, Jack avea timp să studieze întreaga sală. Erau câteva fete care nu-şi vedeau de treabă şi chicoteau de fiecare dată când vreun băiat trecea pe lângă ele. Mai era un grup mare de Cercetaşe ce discutau încontinuu şi nişte Astropufi care gesticulau excesiv de evident secvenţe de Vâjthaţ din meciul dintre Germania şi Irlanda.
  Totuşi, atmosfera generală era aşa de posomorâtă, încât Jacl simţi că i se dace somn. Se ridică de la masă, cu gândul de a încerca să facă ceva eseuri, ca să-l facă să adoarmă mai repede. Însă o observă pe Lexie pe o bancă de pe margine. Era frumoasă, ca de obicei, şi Jack zâmbi mic.
  Porni înspre prietena lui, hotărât că avea să petreacă seara cu ea - era mai bine decât eseuri. Însă când mai avea în jur de cinci metri, cineva i-o luă înainte. Era un băiat înalt şi slăbuţ, cu nişte urechi clăpăuge, ce ducea în braţe o tablă de şah vrăjitoresc. El se aşeză pe bancă şi Lexie îi oferi un zâmbet strălucitor, apoi trase spre ea pitrele negre.
  Jack nu-şi dăduse seama că înainta spre ei decât când ajunse la doi metri de bancă. Îşi încreţi nasul într-un zâmnet stânjenit şi îşi duse mâna la ceafă.
  - Scuze, nu voiam să vă întrerup, spuse el simţindu-se ca un dobitoc.