the silence is slowly killing me

[Will O'Shea]

• Lilith înjură în gând când o auzi pe Lexie oferindu-se să îi cumpere medalionul. Nu avea cum să i-l dea fără să îşi dezvăluie faţa şi nici nu mai putea să fugă. Deci era prinsă în capcană. Subtilitatea franţuzească nu mai putea să o salveze acum.
  Se gândi ce să facă, aruncându-i din când în când priviri speriate lui Frank. Acesta părea că îi era ciudă că nu îl cumpărase mai devreme şi că nu avusese ocazia să i-l vândă lui Lexie la un preţ de trei ori mai mare.
  Însă altfel, părea destul de liniştit. Prea liniştit. Impresia lui Lily era că se simţea în siguranţp cu Lexie în prăvălie. Nu ştia de ce, însă Şefa de Casă avusese mereu o prezenţă foarte liniştitoare, care îţi inspira încredere, nsă şi o uşoară vină din cauza a ceea ce ai făcut rău. Lexie părea prea bună ca să fie la viperini, sau orice altă casă. Părea pre îngăduitoare, prea sensibilă şi zăpăcită, prea slabă şi uşor de păcălit.
  Însă Lily văzuse de prea multe ori licărirea dorinţei şi a ambiţiei specifică viperinilor ca să o desconsidere pe viperină. Era ambiţioasă, înşelătoare uneori, pricepută şi chiar vicleană.
  Viperina oftă adânc în sinea ei şi se întoarse, arătându-şi faţa Şefei de Casă.