the silence is slowly killing me

[Lexie Stryder]

• Lexie o privi expectativ pe fată, întrebându-se dacă avea să o răspundă sau dacă măcar o auzise. Nu dădea niciun semn că o făcuse şi nici nu părea foarte dornică să îi răspundă.
  Viperina îşi adânci mâinile în buzunare, strângându-şi în cea dreaptă bagheta. Lucrurile începeau să devină dubioase, exact ceea ce voia ea să evite. Însă, în cazul în care nu era posibil, era pregătită să se apere sau să atace.
  De aceea, o surprinse faptul că fata se întoarse spre ea fără niciun cuvânt. Lexie o privi pentru câteva secunde. Nu avea mai mult de şaisprezece ani şi un aer rece şi seducător o învelea, parcă contrastând cu tinereţea şi inocenţa ei. Viperina avu o bruscă denzaţie de familiaritate şi o lovi adevărul cu o putere aproape dureroasă. Era eleva ei. Era din casa ei. Şi se afla pe Aleea Nocturn, în Borgin & Burke, noaptea.
  Pentru un moment, nu reuşea să se gândească la altceva, însă apoi îşi drese glasul şi o privi pe de o parte mustrător pe de o parte îngăduitor.
  'Am spus că vreau să îţi cumpăr medalionul, domnişoară Couet,' repetă ea, sclipindu-i ochii la auzul numelui lui Lilith rostit de propria-i gură.