lost in words and funny stories

[Ian Richter]

• Jack îşi frecă cu două degete bărbia şi se uită la ea ca trăsnit. Fata era puţin cam tupeistă. Puţin cam prea tupeistă pentru gustul lui.
  Dintr-o dată zâmbetul îi dispăru de pe buze şi ochii îi deveniră reci şi impasibili. Julieta credea că, dacă el prefera să zâmbească şi să glumească, nu era în stare şi de lucrurile cu adevărat definitorii Viperinilor.
  - Ar trebui să înveţi să-ţi ţii limba câteodată, domnişoară Julieta, mârâi Jack ameninţător. Era complet conştient de antiteza dintre tonul lui răstit şi apelativul "domnişoară". Dacă era rău, nu trebuia să renunţe la maniere, nu ?
  - În pădure pot fii o grămadă de psihopaţi, continuă el, şi ai uitat să-mi pui câteva întrebări elementare înainte să mă insulţi.
  Se apropie din nou de ea şi speră să nu fie chiar aşa de patetică să se dea înapoi. Părea o fată mândră, măcar să se poarte ca atare.
  - De exemplu, dacă nu sunt un evadat, spuse Jack, înclinându-şi capul într-o parte. Sau aş putea fii un Animag. Îi dădu la o parte câteva şuviţe de pe umăr şi o privi drept în ochi. Îşi ridică sprâncenele şi îi zâmbi.
  - Ar trebui să ai puţin mai multă grijă de tine, prinţesă războinică.
  Nu se dădu înapoi, ci aşteptă să facă ea prima mişcare. Nicio vrajă nu-l va atinge, incantase un Scut îaninte să urmărească husky-ul şi fata nu era nici destul de rapidă, nici destul de puternică pentru a-i face faţă fără magie.