the lights had turned out

[Ian Richter]

• Jack observă reticenţa ei cu privire la Casa din care provenea. Adevărul era că el nu era chiar aşa de ... moale. Era ironic şi amuzat deseori când nu se cuvenea, îi plăcea să le facă farse celorlalţi şi să folosească oameni ca şi cobai pentru vrăjile experimentale. Era un Viperin şi era chiar mândru să o recunoască.
  O privi curios pe Calliope atunci când se opri brusc. Faţa ei era lividă, privind la un punct de pe pământ.
  Jack îşi întoarse privirea spre puctul concentraţiei lui Callie. Era o persoană. Un bărbat mai exact, întins pe jos, ca o grămadă de cârpe.
  Jack vru să o oprească pe fată atunci când ea se duse să îi verifice, însă aceasta fu prea rapidă.
  - Nu e mort, însă nici bine nu e, spuse Callie, ridicându-se.
  Jack oftă şi îi zâmbi slab. Chiar dacă îi plăcea bunătatea fetei, simţul său de conservare era mult mai puternic.
  - Lasă-mă pe mine, oftă el, interpunându-se între Callie şi orice pericol ar putea fii acel om.
  Îi studie pieptul, care se ridica uşor şi rapid, ceea ce nu era chiar aşa de bine, din câte ştia el. Îi rupse printr-o smucitură fără prea mare putere tricoul şi se dădu înapoi. Pieptul său era în totalitate negru, brăzdat de vene ieşite în relief, de un mov bolnav.
  - Ar trebui să mergem înapoi, Callie, îi spuse el fetei. Ar putea fii contagios.