this pain is just a memory

[Ema Snow]

• Zambi, bucurandu-se sa o auda pe Astrid razand. Asa cum sustinuse de fiecare data, oamenii erau minunati atunci cand radeau cu fericirea in glas. Desigur, in categoria asta nu intrau si cei ce radeau spre morti si nici nebunii. Asta era cu totul si cu totul o alta poveste.
  Ema o privi serioasa o clipa; verdele ochilor ei se intuneca intr-un val scurt de dezamagire.
  " Stiu cum e cand cineva se da bine pe langa tine numai pentru a-si atinge scopul..." incepu ea, realizand cumva ca intreaga atmosfera s-a schimbat. " Te simti... folosit... E ca si cand fiinta ta nu conteaza deloc, ce-ti place, ce simti, ce stii... Pentru ei sunt importante doar legaturile pe care le posada cineva. Groaznic..."
  Isi scutura capul, incruntandu-se. Ema nu se gandise niciodata la felul in care o afectau incruntaturile. Era ceva destul de aiurea, deoarece, daca dadeai la o parte conditiile situatiei si motivul din spatele incruntarii, felul in care nasul borcanat al Emei iesea in evidenta contribuia la formarea unei mecle amuzante. Insa chipul ei deveni inexpresiv aproape imediat. Ramase asa cateva secunde, sfarsind zambind. Zambetul era o terapie pana la urma.
  " Dar cred ca ar trebui sa atingem subiecte ceva mai vesele" murmura ea, indreptandu-si energica spatele.