For every ending - a new beginning

[Lexie Stryder]

• Lexie îşi frecă ochii cu podul palmei, simţindu-şi genele catifelate frecându-i-se uşor de obraji. Avea un somn agitat şi acea stare transforma noapte liniştită, îmbibată de miresmele ploii şi a frunzelor colorate de toamnă într-una ciudat de zgomotoasă, întunecată şi uşor electrică, vie.
  Viperina se ridică din pat cu un oftat şi îşi turnă un pahar cu apă de pe noptiera sa de lemn de ulm. Nu se simţea nici obosită, nici extrem de energică. Avea starea unei nopţi în care să stea cu o carte într-o mâna şi cu o cană de ceai cald în cealaltă.
  Defapt, chiar aşa avea să îi fie acea noapte. Nu trebuia decât să se strecoare în bucătărie şi să îşi ia cartea din sertar. Citea unul dintre romanele Încuiate în care se istoriseau poveşti de dragoste sau aventuri din epoci de mult uitate, în care femeile aristocrate erau demne şi frumoase, deşi mereu în spatele bărbaţilor lor.
  Era poveşti atât de fascinante şi de frumoase ! Iubiri interzise, vremuri pierdute, natură nepătată de poluare, idei preconcepute, convingeri vechi şi un trai simplu şi lipsit de tehnologie.
  Lexie îşi îmbrăcă roba de noapte de culoare verde închis şi îşi luă în picioare o pereche de balerini negri care niciodată nu îi lipsiseră din garderobă, apoi şopti un Lumos hotărât şi ieşi din dormitorul ei cu carte sub braţ. Se simţea exact ca o elevă în ultimul an, lăsând la o parte orice responsabilitate ar fii implicat titlul de Şefă de Casă. Nu se simţea suficient de bună pentru a reprezenta viperinii, însă făcea ce putea şi încerca să îi conducă spre victorie.
  Ajunsă în Camera de Zi, verifică dacă toată lumea era în pat, la locul său, apoi ieşi în tunelul ce ducea spre parterul castelului. Luând-o drept prin Holul de la Intrare, voia să ajungă în Marea Sală, unde se găsea uşa, adesea trecută neobservată, care ducea spre Bucătărie.
  Brusc, se opri, auzea paşi în spatele ei, zgomotul unor pantofi cu toc pe dalele reci ale podelii. Lexie ştia că nu era foarte probabil să intre în probleme, chiar dacă era descoperită în timpul 'escapadelor sale nocturne', aşa că se mulţumi să se aşeze pe una dintre băncile lungi ale Sălii Mari şi să aştepte nou-venitul cu o uşoară incomoditate.
  Cu toate astea, atunci când în încăperea cu tavanul prefăcut într-o boltă înstelată intră o faţă atât de cunoscută şi dragă ei, Lexie scoase un mic suspin de uşurare şi fericire şi se năpusti asupra surorii ei.