Not going to fight this

[Aylee L. Lovel]

• Ii placea sa il vada cum se inroseste. Asta ii dadea si mai mult aerul unui pusti despartit pentru prima oara de parinti. Era dragut, dar nu intr-un fel care sa o atraga ca fata. Poate doar ca o sora mai mare. Se hotara sa nu reziste nici unui impuls, asa ca se ridica si ii ciufuli parul, razand in gura mare, dupa care se arunca inapoi pe bancheta, ridicand genunchii la piept, de parca asta ar fi putut sa o apere de o reactie violenta a baiatului. Reactie la care, de fapt, nu se astepta sa vina.
  Insa acel moment trecu, iar Colin se prinse de ceea ce se intampla. Aylee expira zgomotos, lasandu-si incetisor genunchii in jos. In mintea ei se produse un declic, atat de puternic incat putea sa jure ca il auzise cu adevarat, intrebandu-se de ce nu tresarise si soimeanul. Toata lumea tresarea la zgomotele puternice... Insa era prea tarziu pentru orice. Aylee cea "reala" statuse ascunsa intr-un colt al mintii ei, asteptand un moment de slabiciune din partea "noii" Aylee. Momentul venise si lupta se incheiase fara a incepe, de fapt. Acum nu mai era decat o singura Aylee, cea pe care o cunstea toata lumea si nu o iubea nimeni. Nu gresise atunci cand nu il subestimase pe Colin. I-ar fi placut sa ii vada firul gandirii, insa nu avea sa il roage sa ii explice. Nimeni nu ar trebui rugat sa explice ceea ce se petrece in mintea lui.
  -Nu e nevoie sa ating pe nimeni, zise zambind trist.
  Dintr-o data bagheta de zahar isi pierdu savoarea, asa ca o puse jos. Nici nu ar fi trebuit sa manance prostiile alea, avea sa se ingrase din nou. Oricum ar fi trebuit sa mai slabeasca cateva kilograme. Dar daca nu slabea, ar fi trebuit sa se mentina macar. La care ea ce facea? Manca zahar. Foarte bun plan.
  -Sunt multe lucruri, dar nu sunt trista, Colin. Poti spune despre mine multe lucruri, dar nu ca sunt trista. Pur si simplu sunt.
  Afara incepea sa se lase intunericul, insa calatoria avea sa mai dureze ceva timp. Inca trei ore. Cel putin...