wild chid

[Lexie Stryder]

• Lexie îşi controlă un oftat la auzul cuvintelor ei. Erau, din păcate adevărate. Conta atât de mult educaşia pe care părinţii o dădeau unui copil ! Era foarte important să îl încurajeze, să îl aprecieze şi împingă la spate la început, astfel vor putea să continue ei să îşi înfrunte viaţa cu prorpiile forţe. Cu toate astea, erau atât de multe cazuri în care copiilor li se cereau mult mai mult decât trebuie, li se impunea să îşi reprime visele pentru a se concentra pe realitatea atât de banală şi de lipsită de sens, atât de gri şi fără culoare.
  Pentru o clipă, viperina se întrebă ce fel de părinţi şi copilărie avusese Aylee şi de ce se gândise direct la educaţia primită de unii copii. probabil avusese ceva ce nu fusese atât de cald şi normal în anii ei de inocenţă.
  Lexie fusese considerată orfană după acel incendiu care o despărţise de părinţii ei, însă întreaga ei educaţie fusese dată de către Joseph, un bătrân vrăjitor care o luase de la orfelinatul în care îşi dusese veacul timp de trei ani. Cu toate astea, el murise şi lexie îşi regăsise părinţii, însă nu reuşea să îi vadă ca parte din familia ei. Aşa că, practic, ea habar nu avea ce însemna o familie întreagă şi unită. Însă nu îi părea rău, nici nu regreta faptul că rămăsese cu o copilărie incompletă. Considera că ce urmează era important, nu trecutul.
  - Tuturor ni se îndeplinesc unele vise, indiferent dacă le merităm sau nu, spuse Lexie cu blândeţe. 'Eu de la şaisprezece ani am rămas pe stradă şi la şaptesprezece am reuşit să îmi construiesc propria casă şi să obţin postul de profesoară la castel. Mereu, absolut mereu există speranţă.