lost in fights

[Lexie Stryder]

• Lexie fu surpinsă să vadă bufniţa lui Jack la geamul camerei sale din Pivniţa Viperinilor. Era despărţită de un perete de băiat, aceasta aflându-se în Camera de Zi aşa că nu vedea rostul unei scrisori. Însă surprinderea fu şi mai mare când scrisul de pe pliculeţul îngălbenit nu era al lui. Deschise repde scrisoarea, fiind intrigată de conţinutul lui necunoscut. Ivy îi scrisese, însă bileţelul era scurt, rece, ca şi cum ar fii fost trimisă unei persoane străine care fusese obligată să se întâlnească cu o persoană cu care nu ar mai vrea să aibă vreo legătură niciodată. Viperina se încruntă, aplecată la biroul ei peste bucata mică de pergament, cu o lampă pe gaz lângă ea. Bufniţa se aşezase lângă viperină şi aceasta o mâingâie uşor pe penele de pe cap. Se gândi petnru o clipă ce fel de legătură există între Jack şi Ivy, însă nu îi plăcea acel gând şi îl alungă, condamnându-se pe ea însăşi pentru el. Nu trebuia să judece sau să tragă concluzii despre ceva de care nu era sigură şi nu ştia nimic.
  Scribăli pe hârtie un răspuns scurt şi la obiect, fără să se sinchisească cu întrebări inutile, care ştia că vor rămâne fără răspuns până la ora patru în acea după amiază. Se simţea ciudat de curioasă după acea scrisoare. Se întreba de ce Ivy insistase să se întâlnească undeva după ore, în afara şcolii, în loc să spună ce are de spus aici, la castel. Însemna că o chema pentru ceva chiar important, nu-i aşa ? Adică, alt motiv nu găsea. Nu avea nici un sens să o cheme pe Aleea Diagon doar ca să o întrebe cât e ceasul.
  Bufniţa arămie plecase demult, fâlfâindu-şi aripile pe cerul albastru, formând un frumos contrast de culori complementare, iar Lexie simţea cum orele trec pe lângă ea, fără să lase nici o amprentă asupra stării ei, pe de o parte agitată, pe alta calmă şi rece.
  O parte a minţii ei era concentrată pe faptul că Ivy îi ceruse să se întâlnească, cel mai probabil pentru a vorbi. Iar viperina era deschisă să vorbească, să o aline atunci când se gândea la gemeni şi să o înţeleagă cu privire la divorţul ei. Însă niciodată nu va putea uita faptul că Kurt fugise din cauza ei şi că acum rămase singură din cauza ei.
  Când veni timpul, viperina se ridică de pe scaunul pe care amorţise în propriile gânduri atâtea ore. Se îmbrăcă cu un pulover gros, blugii ei obişnuiţi şi cizme scurte, butucănoase, apoi ieşi în Camera de Zi. Îşi salută colegii şi colegele, apoi străbătu încăperea, ieşind prin tunel în Holul de Intrare. Ieşi în aerul rece şi, imediat ce trecu de 'graniţele' domeniilor castelului, Dispăru.