The sun still smiled down on the world

[Isabella River]

• Isabella isi stranse pelerina in jurul corpului care deja tremura si incerca pe cat posibil sa-si ingroape chipul in esarfa aruncata neglijent in jurul gatului, ca sa nu fie nevoita sa respire aerul acela rece de toamna. Brusc, regreta ca parasise caldura castelului pentru vremea capricioasa de afara.
  "Si mai esti si singura." se auzi vocea din capul sau, sunand de parca ar rade incet de ea.
  Vrajitoarea incerca sa ignore acel aspect, fiind constienta ca era de zeci de ori mai bine sa fii singur decat sa fii intr-o companie proasta.
  
  Incerca sa isi repete asta ori de cate ori se simtea singura, insa nu se intampla prea des - pe Isabella nu o deranja singuratatea. Ii dadea timp de gandit la toate problemele care, de cele mai multe ori, erau rezultatul imaginatiei sale si a paranoii sale incurabile.
  
  Toamna se instalase rapid, iar cu fiecare zi care trecea, copacii ramaneau tot mai dezgoliti cu crengile lungi miscandu-se in bataia vantului tot mai puternic.
  Urma o perioada de cateva luni pe care Isabella prefera sa o evite. Scutura din cap alungandu-si acel gand - daca statea sa enumere fiecare motiv pentru ca ii displacea acea perioada a anului, ar fi pierdut timp pretios.
  
  Pufni incet - "timp pretios". Cum putea sa se gandeasca la asa ceva cand ea hoinarea pe strazile aproape pustii, fara a face nimic constructiv. Stia ca la castel o asteptau teancuri cu lucrari si teme la Farmece ale elevilor, insa si ceea ce odata ii placea cel mai mult sa faca: sa predea, acum devenise nimic altceva decat rutina.
  
  Ridica privirea si se uita in stanga si-n dreapta, continuand sa mearga, insa involuntar, se opri aproape holbandu-se la o silueta relativ inalta - dar evident, pe tocuri - acoperita de o pelerina neagra, simpla.
  "Ei, daca e iar imaginatia mea.." isi spuse in gand inainte sa grabeasca pasul catre persoana care se afla la cativa metri in fata.
  
  "- Daca nu e chiar Kennya Allen, vrajitoarea mea preferata.." spuse pe un ton grav, dar suficient de tare incat sa o auda persoana din fata ei.
  Astepta cu inima batandu-i mai sa-i sara din piept.