lost in fights

[Ivy Thibault]

• Ivy simţi cum o mare greutate îi fu luată de pe umeri. Acum le spusese. Acum ştia toată lumea. Era liberă în sfârşit. Să se pregătească, să fure, să înapoieze, să iubească. Partea neagră a vieţii ei se încuiase cu un lacăt de sânge exact în acest moment. Viaţa ei, partea bună, partea fericită, abia acum începea. Simţea, ştia.
  
  Cu tot amalgamul de sentimente neaşteptate care o cuprinseră cu răspunsul lui Lexie, niciunul nu era vina. Aproape că zâmbi când îşi dădu seama că şi Kurt va ştii. Va ştii că ei nu-i pare rău.
  
  - N-o să le uit niciodată, Lexie. Au fost momente frumoase. Însă ce mă aşteaptă acum sunt mai mult decât momente frumoase. E glorie, e bunătate. E o lume mai bună, Lexie. Tu ştii măcar pentru ce lupţi ? Ţi-a spus vreodată Kurt de ce a pornit măcar acest război ?
  
  Probabil lui Lexie îi spusese. Era mai apropiat de viperină decât de orice alt om în viaţă. Şi când fuseseră căsătoriţi, pe Ivy o împungea gelozia când îl vedea împreună cu ea. Când se închisese în acea cameră nici nu crăpase uşa pentru Ivy, dar pe Lexie o primise cu braţele deschise. Poate ei îi spusese.
  
  - Pentru că mie nu. Era să pornesc să lupt orbeşte un război despre care habar nu aveam nimic. Îmi pare bine că nu am făcut-o. Acum că am aflat ambele poveşti, sunt liberă să aleg partea de care vreau să fiu.