lost in fights

[Ivy Thibault]

• În ciuda tuturor cuvintelor dure pe care le spusese Lexie, lui Ivy îi veni să zâmbească. De fapt, nu, aproape că o apucă un râs nebun. În sfârşit, micuţa, firava şi buna Lexie îşi dădea drumul.
  Îşi controlă apucăturile şi încercă să se poarte ca o femeie civilizată.
  
  - Nu simt datoria să explic lucrurile de care tocmai m-ai acuzat, însă trebuie, măcar pentru a-ţi demonstra că nu ai dreptate, spuse Ivy pe un ton calm, de gheaţă. În primul rând, Guillaume nu e iubitul meu.
  Era adevărat, avea o anumită simpatie pentru bărbat, însă nu se întâmplase nimic până acum. Nu era ca şi cum ar fii fugit din rândurile Sfinţilor Mortali în braţele deschise ale lui Guillaume, ca într-o poveste de dragoste siropoasă.
  
  - Am făcut aceste alegeri bazate pe argumente logice, demne de luat în considerare, faţă de care, evident, tu eşti oarbă. Din cauza stupidei tale dragoste frăţeşti pentru fostul meu soţ. Tu eşti incapabilă să vezi ambele părţi ale poveştii. Ăsta e defectul tău, Lexie. Ţi-e frică să înfrunţi adevărul. V-am părăsit pentru că aşa am crezut de cuviinţă, Lexie, nu din cauza dragostei. Eu nu sunt orbită de ea, asta e diferenţa între noi două. Alegerea mea e a mea şi numai a mea, fără ajutorul nimănui.
  
  Ivy îi zâmbi aproape imperceptibil.