The sun still smiled down on the world

[Kennya Allen]

Cele trei siluete straine erau observate mergand in jos pe strazile bine intretinute si curate ale orasului Londrei. Cu toate acestea , greierii puteau fi auziti jucandu-se la distanta, iar luna cu trecerea minutelor, se ridica in aer ca un balon plin cu heliu al copiilor Incuiati in parcurile de distractii, facand strazile pietroase si acoperisurile din lemn ale caselor din apropiere, a geamurilor de la blocuri sa sclipeasca verde in noaptea rece. Kennya tusi si se cutremura. Uitase - ori din graba ori din ura fata de manecile lungi - sa-si puna o jacheta. Din cauza asta, vantul ce crestea din ce in ce mai mult in forta ii inghetau obraji. Viperina parea sa tremure mai mult decat era necesar. Si pe langa toate astea, avea un presentiment foarte sumbru. Parea sa ii treaca prin sange, parcurandu-i venele inghetate pana la inima si inapoi.

Cei trei se uitara blocati la peisajul ce se intindea in fata lor. Totul in jur parea carbonizat – totul avea culoarea carbunelui negru in timp ce arde si parea sa se iroseasca in distanta din cauza caldurii dogoritoare. ‘Uite ca nu aveai nevoie de jacheta Kenn.’ Isi zice aceasta in minte. Fumul ii invada nasul, iar primele semne de lacrimi se formara in ochii ei. In curand, aceastea aveau sa curga in jos pe chipul ei, dar nu din mila, un sentiment de pierdere, sau Doamne fereste, tristete. Gatul ei nu se simtea uscat, si nu simtea nici o strangere sau orice senzatie de durere care sa o bantuie.

Intr-adevar, era pur si simplu fumul - cenusa aruncata in aer ce se amesteca cu alte particule si devenind una cu ei. Asta era singurul lucru care a dat nastere la apa ce crestea in ochii ei, incetosandu-i privirea, iar vederea din fata ei parea sa fiarba. Dar ea nu plangea. Doamne fereste, ea nu avea de gand sa planga.

Nu, nu avea sa planga pentru ei, nu? Multi dintre acei corupti si-o meritau, pana la urma urmei. Cu atat mai mult ca majoritatea mereu au subestimat’o ca Ministru al Magiei. O biata pustoaica. Maxilarul Kennyei incepu sa impietreasca si inhala profund, pictand in aerul poluat de fum si sentiment - dupa o perioada foarte lunga de timp - pasnica. Nu, acest… acest dragon ce reveni la viata, scurgand flacarile lui veninoase si transformand totul in praf, nu era ea. Nu era vina ei. Si nici nu intelegea cine putea sa faca un astfel de lucru.

Viperina continua sa se uite la modul cum locul ei de munca, aproape casa ei, viitorul ei se transforma in ceva perpelit si era cuprins, inconjurat de schijele rupte si innegrite ale lucrurilor din lemn incinerate, iar oamenii panicati fugeau in toate partile, cum totul - foarte repede - se transforma in praf in fata propriilor ochi.

Si nici unul din aceaste lucruri nu a fost facut de mana ei, dar se simtea ca si cum ar putea foarte bine sa fi fost. Unde era ea in loc sa protejeze acest sanctuar al populatiei magice? Al propriei ei inimi?! Simtea o nevoie turbata sa gaseasca un vinovat. Se uita in spate dupa urmaritorul lor, dar Raizen o prinse de brat si ii traduse prin ochi ca nu era timpul de asa ceva. Isabella deja o luase in fata sa ajute, iar Kennya o lua dupa urmele ei incercand sa gaseasca orice fel de rezolvare pentru aceasta situatie.