The sun still smiled down on the world

[Raizen Isildur]

• Raizen păsi pe urmele prietenei sale, înspre vacarmul ce se desfășura în fața lor. Nu lăsa nicio fărâmă de emoție să se oglindească pe chipul său. Parcă era din piatră. Piatră șlefuită, trecută prin mult prea multe. Într-adevăr, mai văzuse nenorociri și înainte, auzise oameni disperați care strigau după ajutor în timp ce viața li se scurgea ușor ușor din trup, simțise aerul cum se cutremură în fața prăpădului. Cu toate astea, în adâncul său undeva, fiind martor la astfel de evenimente, încă mai era ceva uman, firesc. Mila.
  
  Își aruncă ochii în jur, analizând vraja ce ținea acel foc roșu întunecat aprins. Se apropie ușor, începând să simtă căldura din ce în ce mai puternic. Trase un ultim fum din țigară și o aruncă înainte. Nu se întâmplă nimic, era încă acolo, neatinsă. Stătu puțin pe gânduri după care scoase ziarul mototolit din buzunarul paltonului și îl aruncă și pe acesta în foc. Din nou, părea să nu se aprindă.
  
  Raizen aruncă o privire în spate și se întoarse brusc, pășind prin foc fără ca măcar să clipească. Era cald. Foarte cald. Dar nu îl ardea. Era de parcă vraja își păcălea doar simțurile. Cum era asta posibil ? Cine ar putea fi capabil de o vrajă atât de complexă ? Aproape că îl păcălise și pe el. Începă să meargă înainte, încercând să-și acopere ochii de lumina puternică emanată de foc.
  
  I se păru că zărește o siluetă în fața lui. Părea că se mișcă foarte încet, calm. Nu, imaginația trebuia să-i joace feste. Nu se putea. Fusese în spatele lor. Cum ar fi putut să ajungă aici. Tânărul se repezi înainte, fugind cât de repede putea înspre străin. Se simțea de parcă era un cărbune încins, aerul înfierbântat i se lovea de față, abia putând să respire. Se apropia de străin din ce în ce mai mult însă și acesta grăbi pasul. Nimeni nu alerga mai repede deâct el. Nu mai avea mult până să-l ajungă pe necunoscut. Brusc, se auzi un trosnet puternic. Raizen ridică instinctiv ochii și văzu o grindă carbonizată cum se apropie fulgerător de el.
  
  „IMPEDIMENTA !” tună el cu bagheta către obiectul ce stătea să-l zdrobească.
  
  Probabil din grabă, nu reușise să facă vraja destul de puternică. Grinda de lemn incetini pentru o clipă, îndeajuns ca el să-și dea capul la o parte după care își reluă brusc din viteză. Raizen scoase un strigăt puternic în momentul în care bucata uriașă de lemn îl țintui șa pământ, zdrobindu-i picioarele. Se opri pentru o clipă, privi șiroaiele de sânge, oasele cum îi străpungeau carnea și simți brusc durerea. O durere cumplită, care-l făcea să vrea să-și ia viața. Urlă cât de tare îl ținură plămânii, iar când rămase fără aer își dădu ochii peste cap leșinând.