The sun still smiled down on the world

[Kennya Allen]

Kennya alerga grabita spre directorul Hogwartsului si se gandi serioasa timp de doua clipe daca sa-l trezeasca inainte sa-l vindece, sau sa-l faca sa mai simta putin durerea. Simtind ca nu mai e asa sadica ca in tineretile ei, viperina, isi lua bagheta si incepu sa rosteasca incantatii complicate – un ochi fiind atent la ranile barbatului, iar celalalt asupra situatiei. Reusi sa-l repare pe cat posibil si ii dadu o palma peste fata. Acesta se trezi buimac si Kennya il lua imediat pe sus. Raizen nu parea sa-si fi revenit complet, cand cei doi intrara in cladire luand in considerare daunele provocate de incendiu. Cu toate acestea, o data apropiati de locul desemnat, bataile inimii lor parea sa creasca cu fiecare secunda, pasii lor incetinind o data cu micsorarea distantei.

“Ok…” Kennya inspira din nou adanc si vorbi. “Daca ne intoarcem dupa coltul asta cred ca o sa ajungem la inima problemei.” Acesta ii raspunse cu o inclinare a capului, strangandu-si mana intr-un pumn strans. “Sa mergem. Lumos!” Mersesera inainte incurcandu-se in umbrele misterioase ce se asterneau pe pereti la lumina baghetei ce le lumina calea. Deodata un sunet ingrozitor ii inneca si prea tarziu isi dadura seama ca o bucata de zid cazu in spatele lor, blocand orice fel de modalitate de a se intoarce. Viperina se prinse cu putere de antebratul lui Raizen pentru a se asigura de prezenta lui.

Amandoi ramasera uluiti, uitandu-se fix la zidul daramat din spatele lor. Orice fir de speranta ramas era spalat incet pentru a instala o groaza rece in interiorul sufletelor lor, nici macar indraznind sa mai faca un pas mai departe pentru a asista martori la ultima sansa de supravietuire ce se naruia in fata ochilor lor. Kennya isi simti gandurile rotindu-se haotic in mintea ei, inca necrezand ca au fost aruncati in interiorul unei soarte atat de crude; o asemenea situatie nefericita de moarte. Intarindu-si sufletul, Kennya merse mai departe cu respiratia panicata urmata de brunet.

“Chiar trebuia sa se intample asta?”

Ochii de onix se inchisera pentru scurt timp, simtind apa rece curgand de-a lungul corpului. Auzi sunetele pasilor lui Raizen oprindu-se , amandoi nerabdatori sa confirme ceea ce ea vroia sa nege cu fiecare fibra a fiintei sale. Viperina analiza disperata toate posibilitatile, ce optiune actuala era cea mai rapida si cea mai eficienta; andrenalina accelerand procesul ei de gandire, compensand starea ireala a mintii sale. Ei o luara pe jos pana la o sala mare, amandoi meditand orice alta alternative posibila sau noi modalitati de a scapa din cladire – daca ar trebui sa gaseasca orice fel de pasaj sau sa mute bolovani- in timp ce treceau printr-o trecere de urgenta care i-a atras atentia Kennyei, avand o claritate brusca. Nu trebuia ca ei sa se transforme in niste victime.

Scarile zdrobite erau dificil de urmat si anumite parti erau alunecoase fiind mult prea riscante in a pasi pe ele; cu toate acestea erau in regula in cazul in care acestia erau prudenti cu fiecare pas facut. Mirosul ca de cupru al sangelui era slab, dar constant, facand viperina sa retraiasca amintiri nedorite si trezirea sentimentului de vinovatie, parca raspandind otrava prin trupul ei si facandu-i inima sa-i zvacneasca dureros. Incepu sa simta mirosul familiar al pielii arse si cadavre putrede, facandu-i stomacul sa se afunde in dezgust si formarea unei mici mingii in gatul ei ce parea sa o stranguleze.