Never stop to love me

[Julieta D. Thibault]

• El stia ca ea avea o slabiciune la el, slabiciunile ei nu prea erau baietii. Probabil niciodata nu fusesera, insa el era si va fi o exceptie. Insa nu putea sa de-a uitarii acele trei luni in care statuse cu sufletul la gura. Daca voia sa o impace, ii trebuia mai multa atitudine decat niste cuvinte. Nu voia ca in relatia ei sa fie secrete, altfel nu avea sa mearga niciodata. O relatie era bazata pe sinceritate, daca nu avea sa-i spuna ei ofurile lui atunci cui? Tresari cand se simti trasa intr-o parte si pusa la perete, iar brusc buzele lui se lipira de ale ei. Ii raspunse la sarut insa il indeparta incet, zicand:
  
  - Nu, Artimei. Nu va merge asa de fiecare data. Daca tu tii secrete fatza de mine relatia asta nu va merge si stii ca imi poti spune orice. Am o slabiciune la tine, intelegi? Si poate ca am ajuns sa tin la tine mai mult decat credeam ca am sa o fac, poate nu-ti dai seama sau nu-ti vei da seama niciodata. Asa ca ascult ce ai sa-mi spui. Murmura ea in cele din urma, inca nu se putea da din stransoarea lui insa nici nu putea spune ca nu ii placea. Isi intoarse privirea spre el, zicand:
  - Nu stii cum au fost astea trei luni fara sa am..vreo veste de la tine, nu-ti dai seama si nici nu ai cum. Ofta, simti frigul cum ii strabate tot corpul, insa trebuia sa afle ce facuse el astea trei luni, nu era genul sa treaca peste doar cu niste alinturi, iar daca el acceptase sa fie cu ea atunci trebuia sa o accepte si cu defecte.