Child of light

[Colin Hawkeye Rovson]

OOC: Ioi, Doamne, Eminescu!

• Intregul corp i se bloca si se grabi sa-si fereasca privirea, uitandu-se cu incapatanare in exteriorul pesterii. Avea nevoie de putin timp ca sa-si limpezeasca mintea, asa ca nu se vazu prea lezat de faptul ca o lasa pe Fantine sa-i infrunte ceafa. Simtea brusc nevoia de a se departa de fata, desi nu stia daca era pentru binele ei sau pentru binele lui.
  ' Eh... La naiba!'
  Era cam singurul gand coerent. Cum de ajunsese Fantine la asa concluzie? Si asta fiindca lui ii suna a concluzie, in ciuda acelui 'cred'. Ok, trebuia sa se calmeze. Trecuse el si prin mai rele, nu? Pana la urma se vazuze nevoit sa faca trei saptamani de detentie dupa farsa cu bombele mirositoare din bucatarie si trecuse si prin cateva lupte magice. Sigur sa te tii in viata era mult mai dificil decat a-i face fata cu politete unei fete indragostite, dar fata de care sentimentul nu era reciproc. Macar in teorie? Nu?
  Bine, bine. Avea mai multe posibilitati. Putea sa se ridice si sa fuga mancand pamantul, ascunzandu-se intr-o gaura de iepure pana la sfarsitul timpului. Ceva mai putin drastic, putea sa se indeparteze rapid si sa o evite sau sa o ignore tot restul vietii lui. Sau putea sa fie curajos si sa-i spuna civilizat ca exista o problema. Cum sigur nu se cuvenea sa faca primele doua variante... Ofta, insa mai ramase o clipa asa, inainte de a se intoarce spre Fantine. Zambi spre ea, un zambet cam crispat si ciudat.
  " Pai cred si eu! Eu unul ma ador" incerca el sa o dreaga cu o gluma in tipul celor narcisiste care nu i se potrivea deloc.
  Dar realitatea il prinse din urma, alaturi de seriozitate. Chipul lui deveni inexpresiv cand se uita iar, cercetator, la Fantine. Senzatia de deja-vu era peste tot, iar asta nu facea decat sa complice lucrurile.
  " Fantine, asculta-ma..."
  Vocea lui era detasata, dar cumva calda si compatimitoare. Oh, naiba sa le ia de discutii! Mai bine fugea! Dar apoi se gandi la Rose si la incercarile lui prostesti de a-i atrage atentia. Da, sigur, tinea la Fantine, ii era o prietena draga si simtea o oarecare protectie fraterna pentru ea, dar ce simtea el pentru Rosalie era diferit. Era profund si numai gandul ca avea sa o vada de dimineata la masa Ochilor-de-Soim ii trezea fluturasii din stomac si ii impingea inima pana-n gat. Nu putea sa renunte la sufletul pentru care ar fi facut orice. Nu inca. Inghiti in sec si se uita iar la Cercetasa. Asta o sa fie mai mult decat penibil. Si asta o sa fie un motiv pentru a se uri pana cand se va angaja.
  " Sunt flatat, zau, dar ma tem ca nu e... sanatos pentru tine sa ai astfel de sentimente fata de mine. Nu ma intelege gresit, doar ca... "
  Marai printre dinti si isi freca fruntea, inchizandu-si ochii. Nu. Nu trebuia sa-si piarda calmul.
  " Doar ca nu e si viceversa. Nu in sensul ala"