Child of light

[Colin Hawkeye Rovson]

• Desi stia ca nu facuse altceva decat sa-si respecte deciziile si sa faca clar acest lucru intr-un mod cat mai delicat si cat mai politicos, nu putu sa scape de senzatia ca era o jigodie. Se trezi comparandu-se cu toti idiotii care frangeau inimi dupa inimi, de parca numai din asta se hraneau. Gandul ii facea scarba. Numai ideea ca el ar putea sa se incadreze intr-o astfel de categorie ii intorcea stomacul pe dos, metaforic vorbind.
  Isi aminti de o poveste veche, o poveste cat se poate de reala, traita de cineva apropiat lui. Fata respectiva nutrea ceva sentimente pentru un pusti varcolac. I se paru mai mult decat ciudat faptul ca cei doi faceau parte din aceleasi Case precum el si Fantine. Oare care era smecheria dintre Cercetasi si Ochii-de-Soim? Insa, revenind la gandul initial. Baiatul avea de asemenea sentimente pentru fata, doar ca intarziase cu mult sa si le expuna, asa ca trebuise sa o vada pe tanara razand zilnic pentru altcineva. Problema era ca fata nu era chiar fericita. Ea inca ravnea la dragostea initiala. Dar chiar si asa, pana sa ajunga cei doi sa faca vreun pas intr-o relatie serioasa, unul dintre ei fusese nevoit sa plece, in timp ce celalalt ramanea in urma. Trist, dar adevarat. Acum nu putea decat sa se bucure de faptul ca amandoi isi gasisera pe cineva cu care sa-si impartaseasca secretele, chiar daca erau in tari diferite.
  Reveni la realitate, scos la suprafata de cuvintele Fantinei. I se parura pline de bravura si o indiferenta aproape comica, dar nu putea sa nege faptul ca o admira pentru asta. Si, intr-un fel, ii era dator, fiindca reactia Cercetasei usurase vinovatia pe care o resimtea Soimeanul.
  " Dormi, Fanty. Vom fi in siguranta peste noapte. Si maine totul o sa fie in regula" murmura el, rezemandu-si capul de perete. " O sa mergem inapoi la Hogwarts, o sa revenim la vietile noastre normale... O sa aflam, in timp, ce e in spatele intregii povesti si, poate cu putin noroc, vom da de urma tatalui tau"
  Ramase cu privirea fixata asupra focului vioi ce incalzea spatiul micut. Incet, foarte incet, Colin incepu sa cante fara cuvinte, asa cum mama lui facea uneori inainte de culcare. Un cantec de leagan cam schiop, dar destul de simplu in esenta.