Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Hawkeye afisa un zambet stramb ca raspuns la remarca Emei. Poate ca era el imposibil, dar nu ar fi avut farmec fara tachineala dintre ei doi. Asa cum spusese Soimeanca mai demult, ei se purtau ca doi frati. Se certau, se ciondaneau, cantau, se luptau si radeau impreuna. Cand Hawk ajunsese in cel de-al treilea an, cei doi reusisera sa se cunoasca suficient de mult ca sa-si poata impartasi secrete. Colin stia atat de multe despre Ema, asa cum si ea stia o gramada despre el. Isi stiau pasiunile, lucrurile detestate, visele, sperantele, suferintele si iubirile secrete. Fiecare purta o dragoste frateasca pentru celalalt, desi amandoi erau prea mandri ca sa o recunoasca.
  Ascultator, desi cu un zambet ignorant pe buze, Colin isi lasa geaca in locul indicat de Ema. Intra in sufragerie in timp ce ea disparu inapoi pe hol. Cerceta o clipa incaperea. Era destul de simplu amenajata. Era aglomerata, insa avea ceva rafinat in alcatuire. Era genu’ de ingramadire cu cap. Hawkeye lasa pachetelul pe masa si se lafaii pe canapea, punandu-si bratele de-a lungul spatarului moale.
  Ema intra iar, aducand o tava pe care o puse langa pachetul lui. Desigur. Facea pe gazda. Desi, daca statea sa se gandeasca, ea chiar asta era. Gazda. Totusi… Era ceva ciudat. Felul in care se misca tanara. Daca nu ar fi stiut-o atat de bine, nu ar fi bagat de seama. Arata obosita, dar mergea cu o energie vie, nespecifica ei. Ema nu fusese niciodata o grabita hiperactiva, asa cum era el. Deci ce era in neregula?
  Ii ignora intrebarea, renuntand la orice fel de politeturi, si se apleca in fata, rezemandu-si coatele pe genunchi si incrucisandu-si degetele. O privi suspicios si zambi, de asemenea, complice – desi el zambea din alte motive. Ridica o spranceana si ii fixa chipul cu privirea.
  “ S-a intamplat ceva ce eu nu stiu, Emm? Ceva ce te face fericita? Ai castigat cumva la loteria magica?”