Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin remarca schimbarea din ochii Emei. Era atat de usor de citit daca stiai sa ocolesti retinerea din ochii ei! Daca stiai sa treci peste prefacatoria din ei, sentimentele false pe care le punea acolo ca sa-i faca pe ceilalti sa se simta comod. Daca era ceva ce Colin ura la ea, atunci era inchiderea Emei. Ea nu zicea niciodata cand sufera. Ea statea acolo si zambea cu caldura pentru cei ce intrebau. Ea nu cauta sustinere si consolare. Suferea in tacere. Poate ca trecuse prin atat de multe lucruri incat putea sa-l faca pe Hawkeye sa se simta un copil. Poate ca fusesera lucrurile groaznice din viata ei – iar el stia cu siguranta ca Soimeanca trecuse prin multe – care ii dadusera acea sclipire de intelepciune si experienta in ochi.
  Nu putea sa faca ceva. Putea doar sa stea acolo si sa aiba rabdare. Urmari neputincios cum enervarea amuzata a Emei capata o latura sumbra, transformandu-se in tristete si regret. Isi dadea seama de un sentiment protector pe care tanara il purta mereu. Mda… Asta era Ema. Stai linistit si fii sigur ca ea va sari in fata unei vraji pentru tine, atata timp cat ii pasa de tine. Iar Emei ii pasa de destul de multa lume. Prea multa, daca era sa-l intrebi pe Colin. In primul lui an, o vazuse incasand o farsa pentru ca avusese curajul sa apere un boboc.
  Isi scutura capul, incercand sa se gandeasca la altceva. Trebuia sa deschida un subiect usor si cu multe posibilitati ca cei doi sa se ia peste picior. Il incuraja felul in care fata ii raspunsese la intrebare, asa ca forta subiectul.
  “ Oh, haide, Ema! Zau! E ceva pe acolo ce te face fericita. Vreau sa stiu ce. Si desigur ca e treaba mea din moment ce te-am binecuvantat cu prezenta si prietenia mea!”