Einevere

[Ema Snow]

• Cum putea sa-i zica? Pur si simplu nu putea. Fusese de fiecare data nevoita sa-i zambeasca prieteneste si sa-l minta in fata, spunandu-i ca aia e o poveste pentru o alta zi de fiecare data cand el intreba. Stia ca nu va avea puterea sa-i spuna, asa cum stia ca Hawk se certase cu Dawn dupa plecarea Emei. Dar amandoi trecusera peste micul moment si se intelegeau din nou, mai bine ca niciodata. Soimeanca se intreba cum de reusise Hawkeye sa intre atat de mult in familia ei? Cand el fusese boboc, o cunoscuse pe sora Emei si isi gasise in ea partenerul de a o cicali pe Ema, asa cum Ema gasise un aliat in Calliope pentru a-l cicali pe Colin.
  “ Oh, haide, Ema! Zau! E ceva pe acolo ce te face fericita zilele astea. Vreau sa stiu ce. Si desigur ca e treaba mea din moment ce te-am binecuvantat cu prezenta si prietenia mea!” il auzi ea vorbind.
  Isi dadu ochii peste cap, usor exasperata, dar recunoscatoare. Auzi! Binecuvantata cu prezenta si prietenia lui! Prostiii! De fapt, era destul de adevarat, dar orgoliul si dragostea frateasca ce i-o purta nu o lasara sa comenteze pozitiv.
  “ Da, sigur. Cum spui tu, Hawkeye! O, vai, umila de mine!”
  Faza era ca baiatul avea dreptate. Ema era tare fericita in ultimul timp, desi incerca sa se controleze cat mai bine. Si o ajuta destul de mult faptul ca invatase sa-si controleze sau macar sa-si mascheze sentimentele. Zambi visatoare, destul de convinsa ca s-a cam ales prafu’ de micul ei paravan intern. Nu conta. Putea sa-i spuna. Stia cum sa i-o intoarca.
  “ Am fost la Pestera lui Godric acum putina vreme” spuse ea de parca nu era cine stie ce. Tonul i se schimba la urmatoarea propozitie. “ Si am cunoscut o persoana speciala”