Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Isi dadu ochii peste cap si se uita in alta parte, prefacandu-se scarbit. Auzi! Angelic! Ce poanta mai era si asta? Nu asta vroia! Vroia sa stie cum arata el in mod normal. Ce inaltime, ce culoare a parului, forma fetei si ochii. Isi dorea sa-l poata recunoaste pe strada, daca era la o-adica. Nu-l ajuta cu nimic angelic. Presupuse ca prin ochii unei fete jumatate din baietii din Hogwarts erau angelici. Poate chiar mai mult de jumatate. Poate ca daca ar fi pus ceva muschi pe scobitoarele alea ale lui numite brate si si-ar mai fi scurtat putin parul ca sa-l poata aranja intr-o creasta, ar fi aratat si el angelic. Neah… Muschii ca muschii. Colin considera ca sunt semnalele unui prost, in timp ce slabanogii erau aia destepti. Dar freza? Cum ar putea Hawkeye sa renunte la parul lui ciufulit? Si oricum, nu erau fetele inebunite si nu oftau ele la fiecare pas dupa baietii pletosi? Mda… El nu era chiar un baiat pletos, dar in fine. Deci Darren. Prea bine. Se ruga in sinea lui sa-l intalneasca pe tipu’ asta inainte sa i-l prezinte Ema.
  Intepeni pe canapea si ii veni greu sa-si miste capul. Sau mana. Sau degetul mic de la picior. In schimb putea inghiti in sec si – la naiba! – putea rosi. Simti caldura inundandu-i obrajii si urechile, scotandui-le in evidenta. La naiba! De ce avea urechile atat de ridicol de mari? Bine ca era un… semi-pletos si ca avea parul negru sa i le ascunda partial.
  Isi drese vocea si reusi sa se miste. O privi pe Ema, intr-un fel suparat ca revenise la normal. Brusc, ii placea varianta indragostita. Asa nu parea sa-i acorde prea multa importanta si mai ales nu unui astfel de subiect. Isi dadu seama din privirea ei ca era razbunarea dulce, asa ca tacu si inghiti cu umilinta, acceptandu-si soarta. Dupa cateva clipe, expresia ii deveni dura, iar Hawkeye vorbi pe cel mai detasat ton posibil, imitand-o pe fata.
  “ Nu e traba ta, Snow!”