Einevere

[Ema Snow]

• Deschise ochii si se uita in jur, inregistrand locul in care se afla. Era inorat. Era in mijlocul unei strazi pustii, cu exceptia catorva masini parcate pe partea dreapta. In stanga se vedea un gard de lemn, iar mai departe si mult mai jos, se vedea marea decorata de liniile albe ale valurilor. Briza ii dadea parul intr-o parte. Ema isi stranse mainile la piept, de parca i-ar fi fost frig. Nu intelegea ce cauta acolo, dar nici nu o interesa.
  Un urlet inalt, plin de durere si surpriza se inalta deasupra vantului. Soimeanca se intoarse la timp pentru a vedea o silueta fragila fiind proiectata peste gardul din stanga drumului. In partea cealalta se aflau doi oameni acoperiti de pelerine negre, cu baghetele tinute amenintator in mana. Ema lua bagheta agatata de cureaua blugilor.
  “ Avifors! Expelliarmus!” tuna ea catre cei doi, dar acestia Disparura inainte ca vreo vraja sa-si faca efectul.
  Ema se grabi inspre gard, dornica sa dea o mana de ajutor. Se apleca peste margine, uimita sa zareasca mai intai doua maini palide tinandu-se strans de tijele de metal, in timp ce picioarele-i atarnau in gol. Mainile apartineau unei fete cu parul de un negru familiar si usor ondulat. Ochii de un albastru-verzui ai fetei se marira de uimire cand intalnira chipul Emei.
  “ Repede! Da-mi mana!” se grabi Soimeanca, intinzand mana ca fata sa o poata prinde. Tanara ezita o clipa, apoi degetele ei reci se incolacira in jurul incheieturii Emei. Dupa putin efort, tanara era in siguranta pe straduta gri.
  “ Imi pare atat de rau!” incepu straina. “ Trebuia sa te ascult, mama…” murmura ea, iar Ema prefera sa se prefaca ca nu o auzise. Sigur era o multumire privata gandita cu voce tare. Ochii ciudati ai strainei se ridicara sa cerceteze chipul Soimencei. “ Dar spune-mi. Cum de arati atat de tanara?”