Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Lui Colin nu-i venea sa creada ce vede. Cum de reusise ea sa capete asemenea lovitura? Plecarea… Perioada in care Ema disparuse… Rana arata suficient de veche pentru a sustine teoria asta. Isi dorea sa o trezeasca si sa-i ceara explicatii. Hawkeye isi indrepta spatele si lua o mutra stoica. Isi intinse mana pentru a apuca antebratul Emei, dar cand ii vazu cearcanele usoare de sub ochi renunta. De cand se intorsese, Soimeanca parea putin cam obosita. Mereu avea umbre fine sub ochii vioi. Si avea cateva riduri de expresie. Chiar arata mai matur. Atat de matur incat daca nu o vedea miscandu-se sau nu o auzea vorbind, ar fi crezut ca e o ursuza. Insa era la fel de vesela si incapatanata ca intotdeauna. Si nici buna-vointa de a se certa cu Hawkeye nu disparuse.
  Intr-un fel, ii era dor de vechea Ema. Cea de cand era el un boboc. Cea care-l certa cand facea boacane si cea care-l punea sa stearga praful in camera de zi drept pedeapsa, fara a se folosi de magie. Cea cu care se jignea si cea cu care radea. Cea care-i era ca o sora. Cea in care avea incredere. Si in alt fel, se bucura ca, sub tot acest nou look, Ema era aceeasi. Deci pana la urma Soimeanca se intorsese, chiar daca ce facuse in anul in care fusese plecata ramasese un mister pentru Hawkeye. Insa si el se incapatana pentru a nu lasa lucrurile asa. Isi dorea sa afle si sa puna capat situatiei. Macar sa stie ca nu se certase cu Dawn pe degeaba. Ar fi fost pacat, zau de nu!
  Colin se aseza pe canapea, asteptand ca fata sa se trezeasca. Stia ca nu va dura mult. Ema se plangea mereu ca nu dormea cine stie ce. Isi lua manualul de Farmece si il deschise la prima pagina, holbandu-se iar la cuvantul scris de mana in coltul din dreapta sus. Einevere.