Child of light

[Colin Hawkeye Rovson]

• Se tot juca cu o ramurica, invartind-o pe degete si uitandu-se ocazional spre desisul padurii. Nu stia de ce mai statea. Ea nu o sa vina. ' Nu fi prost! Pleaca!' Vocea din mintea lui era aproape exasperanta. Insa ofta, supunandu-se ascultator unor ganduri pe care nici el nu le intelegea in totalitate.
  In timp ce mergea incet spre castel cu pasi lipsiti de vlaga, se trezi intrebandu-se de siguranta Fantinei. Din cine stie ce motive, simtea o nevoie aproape oarba de a o sti in siguranta. Poate era datorita faptului ca era micuta si visatoare, uneori atat de naiva. Ii venira in minte clipele in care ea continuase sa creada intr-un criminal si clipele in care era ferm hotarata sa plece pe urmele celor trei. Da, Fantine avea momente in care era mai mult decat incapatanata, iar asta nu facu decat sa-l sperie si mai mult pe Colin. Se intreba daca fata primise mesajul sau si se intreba pe unde umbla acum. Se intreba de asemenea daca avea sa se intoarca la Hogwarts in aceeasi zi, saptamana viitoare sau poate niciodata si incepu sa se simta ca un idiot, gandindu-se ca el era posibila cauza. Ura se construi in interiorul sufletului sau si se directiona singura asupra Cercetasei. De ce trebuise ea sa-si dea drumu' la limba si sa se ajunga la situatia asta? Era numai vina ei! ... ... Ce tot vorbea? Hawkeye ofta. Desigur ca nu putea sa o urasca, doar ca era ingrijorat. Cel mai probabil era vinovat in aceeasi masura - daca nu mai mult.
  Sosirea sa la castel a provocat un adevarat soc. Cineva a fost destul de dragut incat sa-i faca un compliment gen' "Arati ca naiba!", iar altcineva a avut bunatatea de a-i inmana un bilet din partea Sefei de Casa a Ochilor-de-Soim in care i se aducea la cunostinta faptul ca-l pasteau doua ore de detentie pentru ca lipsise intreaga noapte fara sa anunte. Hawk se stramba. Probabil ca va urma un mic moment in care Snow il va scoate din sarite, iar el o va calca zdravan pe clatite.
  In Aripa Spitalului situatia nu s-a imbunatatit. Madam Pomfrey ii arunca cea mai sceptica privire si il puse sa stea cu bratul in cele mai ciudate pozitii in timp ce-si invartea bagheta pe langa el. Nu putea sa nu fie recunoscator totusi. Pana la urma, mana sa era ca noua.
  Nu stia cat timp trecuse, insa dupa ce se schimbase rapid in ceva mai adecvat, se intoarse la granita padurii. Mai mult din reflex.