Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Colin o privi cu ochi mari. Tacu. Un minut, doua, zece. Poate doar cateva secunde. Buzele lui tremurara scurt, apoi ceda, incepand sa rada in hohote. Era sanatoasa? Halucina? In sfarsit inebunise? Gata? Se alesese praful si de logica ei?
  „ Emm, fato, ce-ai mancat?” reusi Hawk sa intrebe printre hohote de ras.
  I se parea ceva mai mult decat prostesc. I se parea ceva legat de ‚farmecele Incuiate’, cele in genu’ celui cu busuiocul sub perna. Nu, era prea aiurea. Chiar si pentru Ema. Deci adormise si visase o straina care sustinea ca ii e fiica si ca o cheama Einevere.
  „ E doar rodul imaginatiei tale, Ema Snow. Esti prea complicata cu chestia asta. Doar atat. Nu e vorba de magie aici, e vorba de stiinta” lamuri el cu o voce blanda.
  Incerca sa se uite la ea cat mai politicos. Poate ca totul se datora faptului ca abia se trezise. Poate ca Ema nu realiza pe moment ce era real si ce era vis. Ridica din umeri.
  „ Lasa asta acum. Hai sa ne vedem cu cercetarile!”
  Hawkeye lua o alta carte in brate si se apuca sa o rasfoiasca intr-o liniste aproape deranjanta. Se intreba daca Ema se calmase cu ‚spiritismele’ astea. Magia era magie, realul era real, iar visul era vis. Si cum Soimeanca nu avea predispozitie spre ghicit si previziuni, asemenea lui Rosalie, nu putea sa comenteze, insa putea sa excluda ideea ca fusese ceva mai ‚de sus’. I se parea o aberatie si i-ar fi placut ca Ema sa renunte inainte de a fi prinsa in spleenul simbolist. Pana la urma ajungea doar o stare de plictiseala profunda, de dezolare si de tristete abstracta. Pff! Urat!