Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Il speria faptul ca Ema era atat de fizica. Ea nu devenea niciodata violenta. Bine, nici acum nu se putea spune ca era violenta, insa stransoarea ei servise cu siguranta pe post de reamintire pentru Soim. Poate ca Ema era mica si slaba, aparent fara aparare, dar pentru o clipa avusese senzatia ca o sa ramana fara maini. Se astepta sa-i amorteasca mainile atunci cand ea ii stranse incheieturile.
  O privi cum se fataie de colo-colo, asteptand sa-si termine ideea. Asta nu facu decat sa-l oblige sa se incrunte.
  „ Vrei sa spui ca te-ai intalnit cu tine insati? Tu chiar ca nu stai bine cu logica in ultima vreme. Fii mai atenta, Emm, lumea s-ar putea sa…”
  Insa, brusc, realiza ce dorise de fapt fata sa spuna. Nu era o simpla greseala. Ema chiar se intalnise cu ea insasi. Privirea lui Hawkeye se muta spre semineu. Deasupra se aflau o gramada de rame de fotografie, cu tot felul de chipuri cunoscute sau nu lui. Era o poza cu colectivul Ochilor-de-Soim in care aparea si el – isi aminti ca era exact poza pe care o avea si el, in camera din casa matusii Sally. Mai era o poza cu Dawn alaturi de un dragon negru, cu Dawn si Ema tinandu-se de dupa umeri si zambind fericite, cu parintii Emei, cu Ema si Dawn la inceputul fiecarui an la Hogwarts, in robele negre si albastre. Si mai erau poze cu cele doua pe cand erau doar niste copile. Insa tot nu putea sa creada.
  Se uita la foaia pe care Ema i-o intinsese si la prima pagina a manualului. Einevere. Numele era scris in aceeasi caligrafie. Isi ridica privirea spre Soimeanca, uitandu-se socat la ea.