Einevere

[Ema Snow]

• Tacu, urmarind cum intelegerea se asterne in ochii albastri ai baiatului. Simtea ca tremura toata, insa isi mentinu cu stoicism calmul aparent.
  „ Acum intelegi? Nu e o simpla coincidenta. Einevere din vis avea medalionul meu.”
  Isi scoase lantisorul, aratandu-i inima mica din cristal albastru.
  „ L-am primit de la mama mea, asa cum si ea l-a primit de la parintele ei. Dawn, fiind fata cea mare, a primit ceasul tatalui meu, ceasul bunicului nostru. Eu am primit pandantivul mamei. Daca Einevere este intr-adevar… viitoarea mea fiica, atunci are logica sa aiba ea pandantivul. As respecta traditia asta”
  Se uita inapoi la coala de hartie. Ofta, apoi batu cu degetul pe pagina manualului.
  „ Stiu ca suna teribil, dar eu am scris asta. Nu stiu cand si nu stiu cum, dar eu am scris-o. Iar asta pare imposibil, deoarece nu m-am gandit niciodata la felul in care o va chema pe fiica mea. Deci, atunci cand am scris asta… Cred ca stiam ceva. Sigur stiam ceva. Si nu cred ca eram… ei bine, eu”
  Ema se incrunta. Poate ca vidul din mintea ei care aparea de fiecare data cand incerca sa se gandeasca la ce se intamplase intre mersul pe Diagon si somnul din foisor avea o legatura cu toate astea. De fapt, devenea din ce in ce mai convinsa de faptul ca avea. Poate ca se intamplase acelasi lucru care se intamplase si in Padurea Interzisa, doar ca, de data asta, rolurile erau inversate. Poate ca ea fusese micuta Grace in timp ce altcineva juca rolul Emei.
  Isi freca fruntea, o durea capul. Totul era atat de sucit si de complicat, incat simtea ca avea sa devina repede o membra a nebuniei. Se hotari ca ea sa fie Ema, iar alte Eme, indiferent din timpul din care veneau, sa fie Grace. Grace tanara si Grace batrana.